sâmbătă, 7 august 2010

ma caut...

Cand eram copil uram intunericul... nu-mi placea pentru ca mintea ascundea in noapte toate personajele negative din povesti... apoi stiam ca noaptea este partea intunecata a vietii si de acolo vine moartea... minte de copil ce isi crea o lume a sa, si traia dupa reguli zamislite de povestile ce le ascultam...
Acum noaptea aduce inspiratie, relaxare, visare si dragoste... Da, dragostea sta ascunsa in intuneric si scrie povestile tuturor indragostitilor din lume. Eu asa cred... sau stiu?

As vrea sa cred ca am puterea de a schimba mentalitati si de a dezgheta inimi... realitatea nu confirma aceasta ipoteza si ma trezesc debusolata intr-un timp care nu este al meu si la care nu ma pot adapta... Pasesc sovaielnic si usor de teama sa nu-mi ramina urma, sa nu strivesc iarba si sa nu trezesc greierii din somnul lor de zi...

Ma caut si parca nu mai sunt nicaieri...

11 comentarii:

  1. Si eu uram in copilarie intunericul...insa acum noaptea imi pot elibera gandurile si sentimentele in cuvinte uneori si lacrima de jar pe obraz:

    http://www.youtube.com/watch?v=OVI10zldREs

    Iar mie mi-ar placea sa am putea sa opresc toate razboaiele,foametea din africa si distrugerea plantei:

    http://www.youtube.com/watch?v=DxSfP8z3AUI

    http://www.youtube.com/watch?v=ApYTwX0RgiI

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc ca esti cititorul fidel al blogului meu si ma faci sa ma simt apreciata... Sa-ti fie bine, suflet de inger!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce faci? Te-ai pierdut? Ai cazut? Ridica-te si mergi. Isus a cazut de 3 ori dar a ajuns in varful Golgotei, pe munte. Acolo sus, aproape de Rai...locul potrivit pentru a face trecerea de la viata pamanteasca la viata divina.
    Ai cazut? Ridica-te si mergi. Asa cum esti...mai ai putin pana Sus.
    >:D<

    RăspundețiȘtergere
  4. uneori nu caderea e dureroasa, ci incercarea de a ma ridica...

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc pentru urare si iti doresc la fel.

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu m-am născut la Tecuci.
    Primii trei ani din viaţă i-am petrecut la bunicii de la Piscu , ca de altfel toate vacanţale ce au urmat.
    S-au schimbat multe de atunci, în sat.
    Pe tataia şi mamaia i-am considerat întotdeauna bunicii ideali şi am ţinut la ei ca la nişte părinţi.
    Am avut o copilărie frumoasă, alături de cei doi veri şi de verişoara mea şi de mulţi prieteni din sat.
    Cred că şi sufletul bunicilor era plin când îşi vedeau nepoţii că le umplu curtea cu veselie.
    Tataia a murit. Dar în sufletul meu trăieşte încă. Mamaia a îmbătrânit...a slăbit...i-a dispărut pofta de viaţă...dar eu cred că dintre cei 4nepoţi eu o iubesc cel mai mult.
    Îţi trimit o îmbrăţişare virtuală, Aris şi un buchet de iasomie(că tot mi-a înflorit a doua oară, cea din ghiveci)!

    RăspundețiȘtergere
  7. De ce eviti sa-ti ramana urma? Uneori o urma e cea care ne poate face sa ne regasim, sa ne stabilizam. Curaj! Oamenii nu se schimba, multi mai sunt si falsi, asadar e pierderea lor, nu a ta. Tu esti sincera cu tine, motiv pentru care nu ai de ce sa te simti debusolata. Cei care nu te inteleg si iti induc starea aceasta de inadaptare sunt cei de care nu ai nevoie in viata ta. Cauta in tine insuti echilibrul si-l vei regasi si in ceea ce te inconjoara. O zi perfecta si nopti pline de inspiratie!:)

    RăspundețiȘtergere
  8. Ai dreptate, Roxana!
    Uneori sunt atat de pierduta incit nu mai stiu ce este adevar si ce nu... si atunci ma dezechilibrez... dar, mai am resurse... inca!

    RăspundețiȘtergere
  9. Aris, stii cum uneori cauti ceva de nebun ca la final sa realizezi ca era chiar langa tine?
    Esti mai apropape de tine decat crezi, te cunosti mai bine decat crezi, esti mai puternica decat crezi. Asa cum spunea si Roxana, nu ai de ce sa te simti debusolata. Si cand esti pierduta adu-ti aminte ca adevarul este ceea ce simti iar restul nu conteaza(cel putin eu asa consider).

    RăspundețiȘtergere
  10. Am momentele mele de ratacire, Bogdane!
    Faptul ca recunosc ma ajuta sa fac diferenta; intre adevarul meu si realitatea parsiva...
    Daca ai sti cat de mult urasc sa mi plang de mila...

    RăspundețiȘtergere