vineri, 6 august 2010

Poezia?

Poezia e sfanta… o divinizezi sau nu, iti lumineaza sufletul si auzi muzica din tine crescind pe cuvinte… sa nu citesti poezie e sinonim cu analfabetismul… de ce ai mai sti sa citesti, daca poezia nu te face sa intri in rezonanta cu frumosul din oameni? poezia este inteligenta creatoare a spiritului…
... inteligenta gandului se cimenteaza citind poezie…

Eu il ador pe Lucian Blaga:
Trei fete
Copilul rade:
“Intelepciunea si iubirea mea e jocul!”
Tanarul canta:
“Jocul si intelepciunea mea-i iubirea!”
Batranul tace:
“Iubirea si jocul meu e intelepciunea!"

Poezia e un motiv de meditatie, care ma ridica spiritual si nu ma umileste…
Ma simt ca o pasare in zbor lin pe cuvinte frumoase!
Cititi poezie pentru ca avem poeti minunati...
Sa nu-i uitam pe magnificul Eminescu, minunatul Minulescu, specialul Arghezi, adorabilul Labis, nelinistitul Bacovia, sensibilul Cosbuc, enigmaticul Toparceanu, visatorul George Tarnea si contemporanul Paunescu...
Genii, care au pus umarul la inobilarea limbii romane...

6 comentarii:

  1. Trei lacrimi reci de călătoare

    Şi-ai să mă uiţi -
    Că prea departe
    Şi prea pentru mult timp porneşti!
    Şi-am să te uit -
    Că şi uitarea e scrisă-n legile-omeneşti.
    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    Cu ochii urmări-vei ţărmul, topindu-se ca noru-n zare,
    Şi ochii-ţi lăcrima-vor poate
    Trei lacrimi reci de călătoare ;
    Iar eu pe ţărm
    Mâhnit privi-voi vaporu-n repedele-i mers,
    Şi-nţelegând că mi-eşti pierdută,
    Te-oi plânge-n ritmul unui vers.

    Şi versul meu
    L-o duce poate vreun cântăreţ până la tine,
    Iar tu -
    Cântându-l ca şi dânsul,
    Plângându-l, poate, ca şi mine -
    Te vei gândi la adorata în cinstea căreia fu scris,
    Şi-uitând că m-ai uitat,
    Vei smulge din cadrul palidului vis
    Întunecatu-mi chip,
    Ca-n ziua când te-afunda vaporu-n zare
    Şi când din ochi lăsai să-ţi pice
    Trei lacrimi reci de călătoare!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ion Minulescu... multumesc, draga mea ca mi-ai lasat un semn... multumesc, ca nu ti-a adormit sufletul... multumesc, pentru ca iubesti poezia...

    RăspundețiȘtergere
  3. "Poezia e un motiv de meditatie, care ma ridica spiritual si nu ma umileste…
    Ma simt ca o pasare in zbor lin pe cuvinte frumoase"
    Frumos spus...
    Îţi mulţumesc pentru vizită,pentru cuvintele
    frumoase care le-ai lăsat la mine pe blog.
    Şi dacă ţi-a plăcut la mine în paradis mai
    poposeşte şi altă dată.
    Să ai un weekend excelent!
    Te pup şi îmbrăţişez cu mare drag!

    RăspundețiȘtergere
  4. Cu drag, Elena, imi plac oamenii sensibili...

    RăspundețiȘtergere
  5. Pentru mine a scrie poezie e un mod de a evada sau de a ma refugia de tot ce imi face rau si nu mai...In general noaptea imi vine inspiratia si imi notez pe telefon poezia ca sa nu uit pana dimineata si ne avand hartie la indemna in pat...Imi plac poetii:M.Eminescu,L.Blaga,N.Stanescu si A.Paunescu.

    Cu tine
    Cu tine viaţa mea se luminează,
    Cu tine hotărăsc a obosi,
    Cu tine urc astenic spre amiază
    Şi mă sfârşesc în fiecare zi.

    Cu tine e-mpăcare şi e luptă,
    Cu tine este tot şi e nimic,
    Cu tine-mi înfloreşte lancea ruptă,
    Cu tine sunt şi mare, sunt şi mic.

    Cu tine totu-i parcă unt pe pâine,
    Cu tine bradu-i brad, şi nu sicriu,
    Cu tine astăzi mi se face mâine.
    Cu tine mor pentru a fi mai viu.

    Cu tine poezia mea există,
    Cu tine chem zăpezi şi-alung zăpezi,
    Cu tine nici tristeţea nu e tristă,
    Cu tine eu te văd când nu mă vezi.

    Cu tine sunt nedrept şi sunt dreptate,
    Cu tine sunt gelos şi sunt gheţar,
    Cu tine-ncep şi se termină toate,
    Cu tine într-un schit apar - dispar.

    Cu tine e lumină şi-ntuneric,
    Cu tine zac să mă-nsănătoşesc,
    Cu tine cubul redevine sferic,
    Cu tine ce-i drăcesc e îngeresc.

    Cu tine e mai rău şi e mai bine,
    Cu tine reîncepe viaţa mea,
    Cu tine e mai greu ca fără tine,
    Dar fără tine nu s-ar mai putea.

    Emoţie de toamnă

    A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
    cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

    Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
    că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
    că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
    şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

    Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
    iau cuvintele şi le-nec în mare.
    Şuier luna şi o răsar şi o prefac
    într-o dragoste mare.

    Ploaie în luna lui Marte

    Ploua infernal,
    şi noi ne iubeam prin mansarde.
    Prin cerul ferestrei, oval,
    norii curgeau în luna lui Marte.

    Pereţii odaii erau
    neliniştiţi, sub desene în cretă.
    Sufletele noastre dansau
    nevăzute-ntr-o lume concretă.

    O să te plouă pe aripi, spuneai,
    plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
    Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,
    mie-mi plouă zborul, cu pene.

    Şi mă-nălţam. Şi nu mai stiam unde-mi
    lăsasem în lume odaia.
    Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
    cine-s mai frumoşi: oamenii?... ploaia?...

    Ploua infernal, ploaie de tot nebunească,
    şi noi ne iubeam prin mansarde.
    N-aş mai fi vrut să se sfârşească
    niciodată-acea lună-a lui Marte.

    RăspundețiȘtergere
  6. Adrian Paunescu si Nichita Stanescu ... poeti aristocrati si boemi ai literaturii moderne...

    RăspundețiȘtergere