nu te grabi sa vii, toamna!

Nu te grabi sa vii, toamna , mai lasa-mi ragazul unui popas de vara...
Nu te grabi sa vii, toamna, nu mi-am pregatit inima pentru intalnirea cu tine si poate, daca-mi mai lasi cateva zile ragaz iti voi invata mirosul si te voi accepta ca pe o floare suava de crizantema...

De dimineata ma incearca toamna...
M-a trezit plopul de la balcon... isi numara frunzele care-si fac bagajul pentru marele drum, apoi vantul care isi lustruieste aripile, pentru a lua in stapinire pamintul... vantul care raspunde primul l-a catalogul toamnei...

Vei veni toamna, caci e momentul sa-ti intri in drepturi, dar ai bunatatea si mai lasa-mi, rogu-te, cateva zile de vara, sa ma despart cum se cuvine de un anotimp cu vise si trairi, ca o nesfarsita vacanta ...

...Fii buna toamna,
nu ma intrista cu sunetul de clopotel si urma pierduta in nisip de vara... trecuta...

În cautarea linistii...

Aseara, am ramas singura acasa si cu o durere de cap... teribila!
am incercat sa gasesc ceva la televizor... sa ma relaxeze si sa ma faca sa uit de strasnica durere care nu ma ierta deloc...
Butonind telecomanda, am observat ca a inceput Festivalul de la Mamaia... Mi-am pus un prosop pe ochi si acolo in intuneric am ascultat putin din prezentare si din vocile participantilor...
Prezentarea, ma rog, o chestie cred eu, improvizata, dar destul de spontani si placuti prezentatorii... Dar concurentii: jalnici... timizi, cantat fals, speriati... parca nu concurau la Mamaia ci la Ursuletul de aur... oricum slab concursul, buget de criza, iar spectatori... aproape deloc...

Trebuia sa fac ceva sa treaca seara si nu gaseam nimic...
Intamplator, pe Tv Cultural... Horia Roman Patapievici avea o discutie cu Gabriel Liiceanu...
Mi-am reluat pozitia cu prosopul pe ochi si ascultand, in speranta ca daca ma concentrez pe ascultat, scap de durerea de cap...
Nu ma interesa subiectul, oricum sunt suparata pe intelectualii romani... dar aveam nevoie sa ascult 2 oameni destepti vorbind...

Am ascultat, cred vreo 10 minute, si mi-am dat seama ca mi-a trecut durerea de cap, si simpla conversatie a doua inteligente, m-a facut sa realizez de ce suntem atat de deprimati in ultimul timp... Pentru ca peste tot se dau pareri, mai mult sau mai putin avizate, despre colapsul social in care se zbate tara, dar nu auzim vorbe de incurajare spuse cu o voce calma si gandite de creiere luminate, care sa ne aduca speranta...

Aseara , am ascultat 2 oameni destepti vorbind... Nu conteaza ce spuneau, conteaza forma de adresare, conteaza respectul cu care se asteptau sa-si termine ideile si zambetul acela luminos de pe chip... Parca discutia lor era tot ce conta pe lumea asta...
Oamenii acestia m-au facut sa inteleg ca vorbele urate nu-si au locul intr-o societate moderna, ca poti fi ce vrei, cine vrei, oricand doresti, pentru ca ai libertatea sa alegi dar mai ales ca pasiunea pentru ceea ce faci te modeleaza si te inspira sa devii un om educat...

Aseara, in micul meu apartament am simtit ca trebuie sa ascult si sa citesc oameni destepti, pentru a nu-mi lasa mintea sa se transforme in "graunte" si pentru a nu-mi transforma privirea in cea a unui lup haituit... Sa gandesc inainte de a-mi urla disperarea si poate, sa spun o rugaciune care sa-mi linisteasca pornirile violente...
Asta e o forma de a intra in rezonanta cu sufletul...

Multumesc, Domnilor!

P.S:Pentru cei care ma urmaresc, va rog sa-mi recomandati cateva titluri scrise de cei doi scriitori, citite de voi deja, pentru care garantati ca sunt bune...

Un prieten sau... o amintire?

Sunt oameni care au talentul de a ne dezamagi!
Ii cunoastem de ani de zile... crestem cu ei, ne maturizam, invatam sa supravietuim impreuna si la un moment dat... ceva nu mai functioneaza!
De ce?

* pentru ca, nu mai depun eforturi si nu se mai implica emotional...
* pentru ca, refuza sa mai fie de acord cu noi...
* pentru ca, nu mai avem idealuri comune...
* pentru ca, "celalalt", are o casa mai... si o masina mai...
* pentru ca, odrasla celuilalt, e mai frumoasa si mai desteapta...
* pentru ca, amintirile nu mai sunt comune si fiecare are o versiune proprie...
* pentru ca, ochii unuia au uitat sa mai priveasca la necazul si la nevoia de intelegere a celuilalt...
* pentru ca, prietenia a devenit un termen desuet si jenant...
* pentru ca, astazi prietenia este de vanzare si se cumpara gratis pe facebook,twitter si hi5...

Am dezamagit un prieten, dar am fost dezamagita la randul meu...
In speranta ca nu e totul pierdut, imi recunosc greseala si te rog, daca ma citesti:
- IARTA-MA!
Da-mi un semn si dimineata zilei de maine sa vina cu miros de ceai verde si cu un gand de impacare ...

Astazi, ma revolt!

Ma revolt atunci cand i se face o nedreptate sufletului...
ridic vocea si devin de nelamurit atunci cand mi se calca in picioare sentimentele...

Sunt un om obisnuit ,fara titluri si fara pretentii care sa-mi adauge la nume titulatura de doctor, avocat, jurnalist sau profesor... nu am meritat astfel de adjective de performanta si nu am facut nimic sa le obtin... dar oamenii care sunt intelectualii acestei natiuni, care au obtinut diplome sau si-au facut carti de vizita pe care isi ataseaza astfel de titulaturi ce fac pentru tara asta? unde s-au ascuns si de ce accepta umilinta asta ingrozitoare la care sunt supusi?
Se plang ca nu au ce face! dar sistemul in care lucreaza fiecare are niste resorturi? cineva le poate actiona !
Oare un ministru poate lua hotarari peste capul tuturor celor pe care-i reprezinta?
Ce ma deranjeaza cel mai mult este incompetenta! unde nu te pricepi, nu te bagi!
Nu poti fi preot, daca nu il iubesti pe Dumnezeu!
Nu poti fi medic, daca nu iubesti oamenii!
Nu poti fi avocat, daca nu iubesti dreptatea!
Nu poti fi profesor, daca nu iubesti copiii!
Nu poti fi jurnalist, daca nu stii sa scrii!
Fiecare din noi ar trebui sa facem meseria pentru care suntem inzestrati si pasionati...

Dar, unde sunt acei profesori care, constienti ca lucreaza cu sufletele nevinovate de copii, au curajul sa se daruiasca si sa faca educatie asa cum meseria nobila, pe care si-au ales-o, le impune?
Unde sunt parintii, care in loc sa le plateasca examenele copiilor in incercarea de ai face altceva decat isi doresc, ar trebui sa-i ajute sa-si insuseasca regulile de bun simt?...
Astea se invata in cei 7 ani de acasa si sunt temelia in formarea unui OM!
Parintii, invatatorii, profesorii sunt cei care-si pun amprenta in formarea (sau deformarea) personalitatii unui tanar!
Apoi urmeaza celelalte meserii cu titulaturi de carte de vizita, care s-a demonstrat in ultimii ani, ca nu prea au de-a face cu inteligenta sau aptitudinile persoanei...
Sentimentele mele sunt influentate direct de ce se intampla cu slefuirea unei generatii tinere, de care sunt atasata si pentru care ar trebui sa schimbam lumea...
Azi, mi-e sufletul atat de greu pentru ca am vazut ce zbucium si cata nepasare trebuie sa suporte un tanar inteligent si care doreste sa-si construiasca un viitor, intr-o tara in care minciuna la orice nivel, guverneaza!

Suntem singura tara din Europa condusa de prejudecati idioate si de interese financiare absurde, iar pentru asta intelectualii din Romania sunt direct raspunzatori!

...o lampa din trecut...

*Am gasit in podul casei de la tara, o lampa de gaz...
Superba...
O lampa de sticla cu picior pe care mi-o amintesc vag din vremea primei copilarii... Nu stiam ca ea mai exista si o uitasem... Acum parca am descoperit o comoara...
Ma bucur ca de cel mai pretios dar, ma bucur pentru ca am descoperit secretul tineretii fara batranete...

*In satul in care m-am nascut s-a introdus lumina electrica in jurul anilor 1970, dar bunicii, traditionalisti si putin neincrezatori, obisnuiti cu lampa, au folosit-o si pastrat-o inca vreo 3 ani... Asa ca mintea mea de copil isi aminteste de magica clipa cand lampa minunata transforma casuta bunicilor in regatul povestilor...

*Am descoperit martorul vremurilor de altadata si cred ca CINEVA a dorit ca eu sa o regasesc acum cand sufletul meu chinuit cauta sa reinoade legatura cu trecutul...
...Caci, nicaieri nu ma simt mai bine decat in lumea amintirilor si nimic nu ma face sa gandesc frumos, asa cum o face inventarierea oamenilor dragi, plecati pentru totdeauna...

Acum trecutul e oglinda in care se reflecta lumina unei lampi de sticla, candela a unei vieti in deriva!

...s-a dus tata...

Cand tata a plecat, se inpamantenise luna mai...
era floare de salcam si suradeau macii... doar lacrimile mele erau albastre, in contrast cu primavara...
mi-a fost greu si nu am inteles, aveam nevoie te timp, cand am inteles deja ma pandeau regretele si-mi adanceau durerea... copiii isi plang parintii pentru ca le ramane copilaria orfana, dar timpul aseaza amintirile in rafturi si le arhiveaza , ca atunci cand le cauti sa le gasesti si sa le retraiesti, pentru vindecare...

Cand a venit vremea sa plece tata, am trait in valtoarea si graba momentului fara sa constientizez ... acum a trecut ... cum trec toate, raman doar clipele suspendate ca niste lacrimi pe un obraz de copil speriat ...

ma caut...

Cand eram copil uram intunericul... nu-mi placea pentru ca mintea ascundea in noapte toate personajele negative din povesti... apoi stiam ca noaptea este partea intunecata a vietii si de acolo vine moartea... minte de copil ce isi crea o lume a sa, si traia dupa reguli zamislite de povestile ce le ascultam...
Acum noaptea aduce inspiratie, relaxare, visare si dragoste... Da, dragostea sta ascunsa in intuneric si scrie povestile tuturor indragostitilor din lume. Eu asa cred... sau stiu?

As vrea sa cred ca am puterea de a schimba mentalitati si de a dezgheta inimi... realitatea nu confirma aceasta ipoteza si ma trezesc debusolata intr-un timp care nu este al meu si la care nu ma pot adapta... Pasesc sovaielnic si usor de teama sa nu-mi ramina urma, sa nu strivesc iarba si sa nu trezesc greierii din somnul lor de zi...

Ma caut si parca nu mai sunt nicaieri...

Oameni care spun povesti adevarate!

Nu suntem fluturi, nu traim o singura zi, chiar daca tot muritori suntem ne masuram viata in ani... De aceea ne mintim permanent ca avem timp pentru orice... avem, dar cum trecem peste prostie, cum traversam orgoliul si mai ales cum invingem trufia ce nu ne lasa sa fim oameni?

Am vazut un reportaj cu Domnul Johnny Raducanu... un mosulet simpatic si sugubat, cu mintea treaza si multe amintiri... Va dati seama ce comoara culturala este acest domn? Cate emisiuni cu amintiri si experiente traite in vremuri grele pentru cultura, s-ar putea face cu acest mare muzician roman inca in viata? Ce lucruri minunate putem afla despre marii artisti romani cu care tineretea Domnului Raducanu a fost contemporana? Traind intre acestia Domnul Raducanu cunoaste toate picanteriile acelor vremi!
Acest om cantareste valoarea sa in aur, dar oare publicul din Romania mai are potential intelectual sa aprecieze trecutul si sa se bucure de el?

Intr-o zi vom auzi din nou o stire "bomba":
-A murit Johnny Raducanu! Iar noi mai aruncam o pagina de istorie...

A muncit extraordinar, dar roadele muncii sale nu sunt pretioase pentru ca nu vine nimeni din urma sa spuna:
-Am ajuns aici pentru ca am avut un exemplu de talia Domnului Raducanu!
E timpul sa apreciem munca si talentul, altfel vom ajunge groapa de gunoi a rebuturilor Europei!Cred ca in tara asta cineva ne vrea prosti si inculti, si din pacate vin generatii atat de slab pregatite incat s-ar putea ca in cativa ani sa auzi intreband pe strada:
-Cine a fost Enescu,  Eminescu, Sadoveanu?

Asta ar putea fi Romania, sau ma insel?

Poezia?

Poezia e sfanta… o divinizezi sau nu, iti lumineaza sufletul si auzi muzica din tine crescind pe cuvinte… sa nu citesti poezie e sinonim cu analfabetismul… de ce ai mai sti sa citesti, daca poezia nu te face sa intri in rezonanta cu frumosul din oameni? poezia este inteligenta creatoare a spiritului…
... inteligenta gandului se cimenteaza citind poezie…

Eu il ador pe Lucian Blaga:
Trei fete
Copilul rade:
“Intelepciunea si iubirea mea e jocul!”
Tanarul canta:
“Jocul si intelepciunea mea-i iubirea!”
Batranul tace:
“Iubirea si jocul meu e intelepciunea!"

Poezia e un motiv de meditatie, care ma ridica spiritual si nu ma umileste…
Ma simt ca o pasare in zbor lin pe cuvinte frumoase!
Cititi poezie pentru ca avem poeti minunati...
Sa nu-i uitam pe magnificul Eminescu, minunatul Minulescu, specialul Arghezi, adorabilul Labis, nelinistitul Bacovia, sensibilul Cosbuc, enigmaticul Toparceanu, visatorul George Tarnea si contemporanul Paunescu...
Genii, care au pus umarul la inobilarea limbii romane...

Cu dus si intors...

Ma pregatesc sa evadez din nou la tara...
Numai gandul ca urmeaza sa plec ma face sa ma comport ca un copil neastamparat, si-mi fac vise parca as merge in tabara... Stiu ca imediat dupa ce intru in sat ma asteapta cuibul cu berze din varful unui stalp de tensiune, dar sunt curioasa, cati pui au anul acesta?... Dupa aceasta prima revedere, trec pe la marginea cimitirului si trimit un gand bun si o rugaciune bunicilor si tatalui meu, care s-au grabit sa plece, primind la randul meu o binecuvantare... Apoi de bucurie ca am ajuns ACASA, imi umplu ochii si sufletul de raiul meu si ajung vesela la poarta: la mama... A ramas singura, dar e bine... e harnica ca o albinuta si toata ziua nu-i ajunge pentru cate are de facut... ea este centrul universului minunat care il mai descopar la tara... e trecutul, e copilaria, e coloana vertebrala a sufletului meu... La plecare imi iau in brate stejarul din gradina( are vreo 60 de ani), ma incarc cu energie pentru inca 30 de zile, si cu sufletul greu imi fac curaj sa ma rup de lumea aceasta minunata ...

Din cauza situatiei economice imi trece prin cap sa emigrez, dar oare as supravietui... nu as muri de dor, nu as trai doar din amintiri, si in loc sa o duc mai bine o sa-mi fie mai rau? Prezentul, lupta pentru supravietuire ne macina si ne chinuie vietile, dar mai ales dureroasa intrebare : ce sanse mai au copiii nostri sa-si construiasca un viitor in Romania?
In lumea mirifica de la tara, azi sunt fericita, dar ce v-a fi maine???

Un film? ...

Va mai aduceti aminte de celebrul serial "Verdict:Crima"? cu Angela Lansbury... un scenariu foarte bun si o actrita exceptionala... Intamplator mi-am amintit de acest film pentru ca mi-a placut enorm... genul de film care nu te face doar curios, ci te face sa-l gandesti, sa-ti dai cu parerea, sa faci supozitii, sa joci rolul de scenarist...

Se fac acum foarte multe filme, dar ai sansa, daca esti mai sensibila, sa ramii traumatizata si confuza, dupa vizionare... pentru ca la fiecare minut explodeaza ceva, actritele sunt perfecte, masini de ultima generatie, barbati epilati pe piept, dar subiect de gandire?
Oameni buni, vreau sa vad un film... un film e o opera pentru care se primeste drepturi de autor, dar unde este conceptia operei? Nu merg pe principiul ce e vechi e bun, dar as parafraza putin si as spune: ce este vechi, este arta...

Sunt eu pretentioasa? sau acum s-au simplificat si filmele, scenariu e acelasi, actorii sunt altii , masinile sunt diferite, in functie de buget...
A, uitasem, titlul trebuie bine gandit... ca in rest, apare pe un ecran? atunci se numeste film!...

The end

Buna dimineata, e august!

E timpul sa ne bucuram de vara pana in suflet, pentru ca se pregateste sa ne lase, sa furam din fiecare zi cate un strop de soare pentru anotimpurile ce vor veni... Anul acesta am iubit profund vara, pentru ca s-a lasat asteptata ca o mireasa in ziua nuntii. Fara sa privesc calendarul, am stiut ca este august... se simte maturitatea verii. Din perspectiva omului trist, e ultima luna de vara, din perspectiva omului vesel, e cea mai frumoasa luna de vara... Din perspectiva mea, e august, luna de belsug a verii... mireasa superba ce isi duce tineretea la altar....
...E august, luna nepereche a sentimentului de vara!...