vineri, 29 aprilie 2011

Am fost prinţesă!

Clipa aceea, care în realitate a durat o zi, a fost...

Am trăit-o! Era 10 iunie, ziua când am fost mireasă. Privind fotografiile de atunci, cred că am fost o singură dată în viaţă prinţesă. Atunci! Parura era o coroniţă de perle finuţă, de care aveam prins un voal scurt, dublu, care îmi ajungea undeva la mijlocul spatelui. Rochia era simplă. Îmi lăsa umerii dezgoliţi, urmărea talia subţire până sub şold, apoi exploda într-un cloş învolburat. Purtam o pereche de săndăluţe cu toc foarte înalt. Cerceii erau două fundiţe din aur, iar, după cununia religioasă, pe degetul inelar, verigheta...

Kate frumoasa prinţesă, mireasa superbă de astăzi, mi-a amintit de tinereţea mea. De singura zi în care mi-am dorit să fiu fericită!

Am fost doar... prinţesă!

sâmbătă, 23 aprilie 2011

Noaptea de înviere


Venisem mai devreme şi reuşisem să ne strecurăm, undeva, în faţă. În biserica întunecată ne cuibărisem într-o strană, lângă perete, şi aşteptam să înceapă prima slujbă de înviere din viaţă. Aveam 15 ani. Plecasem din sat, eram liceană şi curiozitatea m-a făcut să vin şi să asist la slujba din satul unde învăţasem, din spusele părinţilor şi ale bunicilor, despre Isus. Îmi aţintisem privirea spre o fereastră prin care zăream o cruce şi un copac înflorit, pe un cer înstelat. Lângă mine, prietena mea, Mioara, mă ţinea strâns de braţ.

Preotul ieşi din altar, cu o lumânare aprinsă şi cu voce puternică, cântată, îndemnă:
- Veniţi de luaţi, Lumină!
Mâini întinse culegeau scântei de înviere şi luminau chipurile oamenilor cunoscuţi. Nimic mai frumos nu mi-a rămas în minte ca acele chipuri sfioase, tremurătoare în lumină. Când mi se face dor de Dumnezeu, închid ochii şi văd cum se aprind lumânările în mâinile şi ochii sufletelor adunate să se bucure de marea taină. Sfinţii, pictaţi în mărime naturală, pe zidurile bisericii, păreau că deschid aripile ca să ne cuprindă şi să ne mulţumească de credinţă. Lacrimile îmi trădau emoţia. Simţeam că am făcut primul lucru important din viaţă.
- De ce plângi, Aris?
- De prea multă bucurie, Mioara, de prea multă bucurie!

Ascultam vocea preotului. Nu, nu cu urechile - cu inima. Mă uitam fix la lumina din mână şi călcam pe urmele lui Isus. Glasul clopotului scutura florile copacilor din cimitir şi fiecare cruce, ce însemna un nume plecat în veşnicie, părea o treaptă pe care EL urca spre cer. În satul meu Isus învia, aşa cum învia în somptuoasele catedrale ale lumii.

Ne-am strecurat afară. Era ora 4 dimineaţa. Slujba nu se terminase, dar noi am plecat. Cântau cocoşii în satul înflorit, gătit de sărbătoare, lung şi melodios, anunţând dimineaţa Paştelui. Cerul se înnourase. Noi vorbeam despre toate şi... nimic. Lucruri fără mare însemnătate. Pe marginea drumului ardea o lumânare, la capul beţivului satului. Cineva îi aprinsese lumânarea, pe care o avea pentru slujbă, şi i-a pus-o la cap. Şi pentru el... Hristos a înviat! Sforăia în iarbă, chircit, cu mâinile între picioare şi cu o sticlă de vodcă în buzunarul hainei. La spatele lui, un câine se făcuse ghem şi îi ţinea cald. Alături, o punguţă cu 2 ouă roşii şi câteva felii de cozonac. Eram obosite, dar am râs. După emoţia trăită, râsul ne făcea bine. Ne-am continuat drumul. Am trecut pe lângă căminul cultural. Răsuna muzica în boxe. Totuşi, nu era nimeni în discotecă.Tinerii erau la biserică. A fost ultimul an în care primăria a organizat un asemenea eveniment în noaptea de înviere. Comuniştii nu se puteau pune cu credinţa.

Am ajuns acasă. Ne-am luat rămas bun. Peste câteva ore plecam la internat. Ne despărţeam pentru mult timp.
- Să-mi scrii, Aris!
S-a trezit vântul. Zarzărul, de la poartă, plângea cu flori...

În urmă cu trei ani, lângă biserica primei învieri a tinereţii, s-a mutat Mioara. Vestea a venit în săptămâna patimilor. Nu i-am scris niciodată, dar regret în fiecare zi. Trec, din când în când, să mai vorbesc cu ea, dar vorbele mele se duc în vânt, aşa cum s-a dus rugămintea unui prieten.

marți, 19 aprilie 2011

O fi bine?

De la o vreme sufăr de insomnie...
Ca un paradox, cu cât sunt mai obosită cu atât dorm mai puţin. După trei-patru ore de somn mă trezesc şi ies la plimbare. Nu, nu prin oraş, prin gând!

V-aţi plimbat vreodată prin gândurile voastre?
Noaptea, la ceas de taină când oraşul e tăcut, am descoperit că e plăcut să rememorez amintiri, să-mi refac viaţa punând cap la cap întâmplări şi vârste. Probabil acesta este motivul pentru care am început să scriu, dar odată scrise amintirile se ascund.

E adevărat că mă eliberez dar... parcă rămân singură...

vineri, 15 aprilie 2011

Brrr, vin floriile?


La mijloc de aprilie e frig...
Mâine vin" floriile cu soare şi soarele cu florii". Da, de unde! Miroase a zăpadă, iar copacii care au apucat să înfloreasca stau rebegiţi şi nedumeriţi de pedeapsa care a căzut pe florile lor...

Am chef de ceartă, dar nu am cu cine! M-aş certa cu timpul, i-aş arunca în faţă toate durerile, să-mi rămână gândurile curate ca un cer senin. Nimic nu mă îndeamnă să mă apuc de curăţenia de Paşti. Cred că mă voi pedepsi, pentru lene, alergând pe faleză şi topind câteva sute de grame din huzurul de iarnă. Să-mi primenesc gândurile şi să mă bucur de înflorirea copacilor părăsiţi de primăvară.

Cu dor de păpădii, de soare blând şi ciripit de păsărele, mă duc să conving primăvara că mâine vin floriile!
P.S:
Fotografia aparţine domnului Popa Emil!

miercuri, 13 aprilie 2011

13 aprilie? E ziua mea!


Uneori, îmi doresc ca ziua aceasta să dispară din calendar. Să rămân pe chip cu anul care pleacă. Nici măcar nu salută, iar eu îl voi pomeni toată viaţa. Ehei, când aveam ... ani! Nu sunt mulţi, nici puţini, sunt doar un număr - par sau impar - ce contează? O viaţă minunată! Poate cu prea multe lacrimi, dar jumătate din ele au fost de fericire. Ştiţi ce frumos plâng de fericire? Lacrima aceea neanunţată e o perlă şlefuită în zbuciumul sufletului meu.

Azi, sunt ocupată, colecţionez perle!








sâmbătă, 9 aprilie 2011

Pianistul - (proză arhiscurtă)

Degetele lui scoteau din clapele instrumentului sunete clare, minunate. Prin mintea auditoriului se perindau peisaje pitoreşti dintr-o ţară necunoscută. Îl acompaniau privighetorile şi foşnetul pădurilor, ape învolburate de munte şi ţărani frumoşi cosind fân în zile însorite de vară. Era o muzică ce descria frumuseţea unui neam umilit, dar niciodată supus. S-a ridicat în ropote de aplauze, a salutat publicul şi a ieşit din scenă.

Un talent nedescoperit de semenii lui - Bogdan Alin Ota!
Era român şi tocmai le predase vikingilor o lecţie de geografie.

luni, 4 aprilie 2011

Nehotărâta...


Primăvara se joacă de-a "v-aţi ascunselea" cu noi... Pare, a fi, un jucător priceput dacă a trecut luna martie şi încă nu am reuşit să dăm de ea. A venit aprilie, dar nu am văzut copaci înfloriţi. Mai apare câte unul în vis dar... visele fug dimineaţa, iar eu rămân cu speranţa că mâine...

Nehotărâtă mireasă, îmbracă superba rochie, aşează-ţi voalul şi urcă în trăsură!

Binecuvântează florile şi ia în stăpânire pământul!
Să explodeze verdele şi să vină păsările înstrăinate!
Mâine dimineaţă, când mă trezesc, vreau să cânt de bucurie că trăiesc... Primăvara!