marți, 12 aprilie 2016

... 47


A venit vremea când râd puţin,
dar mă bucur mai mult,
vorbesc puţin,
dar ascult mai mult,
am pierdut prieteni,
dar cei rămaşi sunt cei 
de la care primesc, oricând, 
un sfat bun.

Nu mă înspăimântă necazurile
pentru că m-am călit 
înfruntându-le.

A venit vremea când merg 
cu tălpile goale, prin iarbă,
să simt duritatea pietrelor,
înţepătura spinilor,
şi sărutul picăturilor de rouă.
Ştiu că acesta e felul în care
Dumnezeu mă ajută
să mă obişnuiesc
cu raiul.

luni, 21 martie 2016


nesinceritatea

această  stare de fapt
se manifestă ca o mângâiere
uşoară pe gânduri
şoaptă de încurajare
adiere care usucă lacrimi
umăr de ţinut demnitatea
şi când pleci
recunoscător
că ai depăşit momentul
simţi în ceafă lovitura
care amplifică înzecit
durerea iniţială
auzi comentarii injuste
din partea prietenului
care deţine
titlu de proprietar
pe nesinceritate

duminică, 13 martie 2016



la ce e bună plecarea 

să faci o analiză profundă
a timpului rămas agăţat în acel trecut
să vezi şi greşelile tale
fără să te martirizezi inutil
să schimbi triumful evadării
cu amărăciunea regretelor
că ai fi putut rezista-suferi-învăţa 
mai mult decât ai făcut-o
să reconstitui din când în când
cu gândul 
viaţa trăită care a lăsat urme şi umbre
pe care le probezi
întrebându-te dacă se mai potrivesc
 profilului tău 
de muritor

la ce e bună plecarea


să cunoşti dorul şi să te gândeşti

serios

la Întoarcere


Photo: Patrick Demarchelier





sâmbătă, 20 februarie 2016

Indiferent de unghiul din care priveşti
viaţa este o bucurie,
dar minunează-te de ea
în sufletul tău. 
Singur.
Fără spectatori.
Dacă oamenii simt că eşti fericit
se reped ca vulturii
şi îţi fac praf
echilibrul interior.

Atunci pulsul o ia la goană,
şi începi o luptă disperată cu îndoiala.

O luptă pe care nu o vei câştiga niciodată!

marți, 9 februarie 2016

revelaţie


de 20 de ani am uitat că exist
m-am surprins într-o zi privindu-mă

mă ofilisem

mi-am dezamăgit destinul
dăruind tinereţea celor care
nu aveau nevoie de ea


obiectiv pentru răsăriturile netrăite
să-mi spun în fiecare zi
cât de mult
mă iubesc

miercuri, 29 ianuarie 2014

Nichita Stănescu - Cântec de iarnă            


Eşti atât de frumoasă, iarnă!
Câmpul întins pe spate, lângă orizont,
şi copacii opriţi, din fuga crivăţului…
Îmi tremură nările
şi nici o mireasmă,
şi nici o boare,
doar mirosul îndepărtat, de gheaţă,
al sorilor.
Ce limpezi sînt mîinile tale, iarnă!
Şi nu trece nimeni
doar sorii albi se rotesc liniştit, idolatru

şi gîndul creşte-n cercuri
sonorizînd copacii

câte doi,
câte patru.