sâmbătă, 4 septembrie 2010

un raspuns...

...Imi place sa merg pe strada si sa privesc fetele oamenilor...
Sa inteleg bucuria, tristetea si dragostea, din punctul de vedere al spectatorului...
Strada e o scena enorma care-si creeaza propriile povesti si are in subordine foarte multe personaje...

In functie de anotimp se schimba decorurile, dar personajele raman aceleeasi...
Aceeasi mamica care-si cearta fetita, acelasi catel vagabond vesel care traverseaza strada doar la culoarea verde a semaforului, aceeasi pereche de batranei simpatici care se tin delicat de mana si zambesc vietii... aceeasi copii indragostiti care isi traiesc povestea de dragoste a tineretii , aceeasi copaci paznici ai orasului...
... Ceasornicari neobositi care anunta anotimpurile ...

Oameni, animale, copaci traiesc, martori ai aceluiasi veac... se accepta unul pe celalalt si se bucura impreuna de viata...
Fiecare are modul sau de a-si ocupa timpul, fiecare are problemele sale, fiecare are ganduri si fiecare are intrebari, dar pe strada... toti sunt trecatori ... traverseaza viata in lung si in lat ...
Si toti cauta ceva... CE?

...De cele mai multe ori, isi cauta... echilibrul...

5 comentarii:

  1. Oamenii in ziua de azi,uita sa mai traiasca si sa se bucurie cu adevarat, si se pierd din ce in ce mai adanc in grijile zilei de maine si al viitorului sau o parte din ei,devin amorfi,lipsiti de bunul simti,patetici si chiar uneori uita ca sunt oameni...

    RăspundețiȘtergere
  2. extraordinara aceasta postare, reprezinta viata cotidiana.
    toti cautam rostul vietii si multi devenim robii acestei cautari .

    RăspundețiȘtergere
  3. Daca imi permiti.. finalul mergea retoric.
    Ai reliefat un fumos cliseu cu fraze simple, fluide, clare. Felicitari.

    RăspundețiȘtergere
  4. Poate, Bogdane...
    Dar, am intitulat postarea un raspuns... deci, eu am dat un raspuns... fiecare cititor al acestei postari poate avea propria parere... propria viziune...
    Multumesc pentru comentariu...

    RăspundețiȘtergere
  5. Toate sunt in armonie, cand inveti sa le vezi asa.
    Imi place sa cred ca mi-am gasit echilibrul, dar ca ne place mereu sa mai cautam, sa descoperim, sa evoluam...

    RăspundețiȘtergere