vineri, 30 iulie 2010

Acasa...

In spatiul satului meu de la tara totul miroase a vara, a fructe, a lapte proaspat muls si a flori salbatice. Aici criza nu a venit si nu v-a veni niciodata de teama ca nu v-a fi recunoscuta... Saracia oamenilor e o stare de bine, nimeni nu fura pentru ca nu are ce, toti locuitorii au cam aceleasi averi... putini din ei ceva in plus, o vacuta sau un mic magazin cu cele necesare paine, ulei, zahar... nimic scump. nimic care sa-i imbogateasca... Vin rar, dar atunci cand merg la tara imi incarc sufletul cu aerul minunat care ma face sa plutesc de bucurie... bucuria copilului ratacit care isi gaseste drumul... Copiii sunt fericiti si liberi... Nu au perspective, dar ce conteaza? Cine mai are perspective in ziua de azi?... oricum daca vrei sa-l faci pe Dumnezeu sa rada spune-i ce planuri ai... Scoala mai are cativa copii, dar nu este abandonata, inca... e vie, traieste ... Satul e imbatranit, cei tineri au plecat in strainatate sa-si construiasca un rost, iar copii sunt la bunici... intr-o eterna vacanta la bunici...
Nu e nici o urma de tristete, totul e normal... mai e cate o nunta, mai e cate o inmormantare, asa trec vesniciile la tara... O viata pentru oamenii cu prea mult suflet si o multime de sperante pentru copiii lor...
Pe bancuta casei mele de la tara, stau cu vara de mina si la taifas cu soarele in fiecare dimineata de copilarie, pentru ca atunci cand merg la tara raman copil. Pentru totdeauna! Copilul parintilor mei... Sunt fericita!

5 comentarii:

  1. Nu ştiu cum se poate ca tu să scrii ceea ce gândesc sau simt eu!?
    În satul bunicilor mei, chiar dacă tataia nu mai este, fiecare uliţă, fiecare copac, fiecare curte, fiecare fir de iarbă verde...îmi aminteşte de mine, de copilărie, de sărbătorile ce au trecut, de vacanţe.
    Mamaia mă aşteaptă mereu, cu aceleşi zâmbet şi acelaşi dor.
    Şi de fiecare dată când mă despart de ea, simt că mi se rupe o bucăţică din suflet şi aş vrea să o iau cu mine...să vadă unde stau, să-mi cunoască socrii şi cumnata şi căţeii şi pisoiul...
    Eu sunt din acelaşi judeţ cu tine, Aris...

    RăspundețiȘtergere
  2. Poate ne-am mai intalnit undeva, cine stie, poate intr-o alta viata si am facut schimb de suflete...

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc, sper ca te referi la text...

    RăspundețiȘtergere
  4. Aris asa ma simt eu cand ajung acasa la ai mei. Acolo este locul unde ma simt cel mai bine, deoarece e singurul loc unde ii spun acasa. Chiar daca locuiesc de 7 ani in Bucuresti casa mea va ramane intotdeauna in Vrancea la parintii mei. Te imbratisez cu drag!:*

    RăspundețiȘtergere