motiv de bucurie...

Am descoperit intamplator ca timpul meu insemna azi... atat... ziua de azi...
Septembrie superb, soare, vant usor si zbor de frunze... si in toamna sufletul meu ce canta...
Am inceput ziua cu o stare de bucurie care nu m-a mai vizitat de mult... ma obisnuisem sa fiu trista, melancolica, atenta la tot si toate si aproape am uitat ce exista veselia...

Ma bucur si rad si ma privesc speriata in oglinda intrebandu-ma daca mai sunt eu...
Nu m-am schimbat fizic, am mai imbatranit putin din august, dar sufletul meu se bucura...
Nu o sa fac nimic sa-i schimb starea, chiar daca perechea mea ma intreaba daca nu cumva am exagerat cu ceva de baut, pur si simplu... ma bucur de tot si de nimic, rad de tot si toate si in extazul acesta nedefinit dau vina pe faptul ca sunt blonda...

E prima data in ultimii 20 de ani cand am drept motiv de bucurie culoarea parului...
E nuanta care ma incadreaza cel mai bine, e completarea eului care ma defineste, e motivul meu de bucurie azi, intr-o zi superba de septembrie...

...Anul acesta culoarea bucuriei de toamna e nuanta parului meu blond... auriu, ca o frunza in cadere...

...punct. si de la capat...

Sunt perfectionista!... mai bine zis, am devenit perfectionista!
Nu ma impac cu prostia sub nici o forma!
Asta nu-i de bine, caci m-ar putea costa scump intr-o societate plina de "prosti ambitiosi"...
Daca nu as avea experienta, daca nu as fi trait mai mult decat altii, daca nu as avea ambitii personale... as deveni un om liber... liber ca un fluture in lumina impaienjenita de toamna...
Mi-as lua lumea in cap si as colinda planeta... as vizita tot ce se poate vizita si as trai exact cum consider ca trebuie sa traim... fara taxe, fara impozite, fara goana dupa credite care sa finanteze vise absurde, care mai devreme sau mai tarziu sunt motive de divort...

Imi lipseste totusi un aliat... imi lipseste tineretea... sau mai bine zis, prima tinerete...
Cea creeativa, tineretea ce da culoare unui contur bine definit...

Dupa parerea mea, perfectionismul nu e o calitate... E o boala care poate ucide, mai exact, iti ucide sufletul, pentru ca te obliga sa gandesti prea mult, sa vezi mai bine, sa faci calcule... adica sa nu permiti greseli... nici un fel de greseli...
Stai de veghe permanent, sa nu cumva sa se strecoare o greseala... sa nu se intample din cauza ta!

Dar, fatalitate, intr-o zi descoperi ca toate calculele tale au fost gresite... Toate...
Ca ti-ai gandit viata gresit, ca ai avut incredere in oameni care nu meritau,
ca tara in care traiesti nu te reprezinta...
Ce poti sa faci? De unde incepi reconstructia?

... sunt confuza , astept sugestii!...

Daca Dumnezeu mi-ar oferi inca o bucata de viata...

****************************************de Gabriel Garcia Marquez***

*Daca, pentru o clipa, Dumnezeu ar uita ca nu sunt decat o paiata de carpa si mi-ar oferi o bucata de viata, fara indoiala ca n-as spune tot ceea ce gandesc dar, cu siguranta, m-as gandi la tot ce spun...

*As merge cand ceilalti se opresc, m-as trezi cand ceilalti adorm. As asculta cand altii vorbesc si as savura o inghetata buna de ciocolata...

*As dormi putin, n-as mai visa deloc, caci prin fiecare minut cand inchidem ochii, pierdem 60 de secunde de lumina...

*As demonstra oamenilor cat de mult se insala crezand ca inceteaza sa se indragosteasca imbatranind, fara sa stie ca incep sa imbatraneasca atunci cand inceteaza sa se indragosteasca!

*I-as da aripi unui copil, dar l-as lasa sa invete sa zboare...

*As invata oamenii ca nu ai dreptul sa-ti privesti un confrate de sus, decat atunci cand trebuie sa te apleci pentru a-l ajuta sa se ridice...

...Dar in bucatica de viata traita, am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe culmi, fara sa stie ca adevarata fericire consta in felul in care escaladezi muntele...

Scrisoare pentru puiul meu...

Oamenii se pierd in lucruri neesentiale... se risipesc in nimicuri care nu le ofera nici un fel de bucurie, nici un fel de liniste...
Traim intr-un secol in care ne incurca viata, nu avem sentimentul ca e o binecuvantare, ci o corvoada pe care o acceptam si o ducem insensibili si surzi la nevoia de dragoste pe care ne-o cere aceasta...

Foarte multi tineri formeaza cupluri de complezenta... cupluri de copii in care dragostea este conditionata de banii sau masina pe care unul din ei ar trebui sa le aiba... nu mi se pare firesc...
Pentru a-ti desavarsi incredere in tine, sa nu te pierzi in lucruri meschine, sa nu devii un tanar superficial... deschide-ti aripile, invata sa zbori... fa lucruri care sa te bucure si sa-ti intareasca caracterul pentru urmatoarele batalii pe care o sa le ai de infruntat...

Nimic nu e usor... dar, nimic nu e imposibil!

Se intampla lucruri urate, dar atunci cand vrei sa-ti fie bine detaseaza-te de mizeriile pe care le auzi zilnic in programele de stiri, fa ce iti place, citeste mult, cauta bucuriile simple ale vietii si mai ales evita sa-ti faci planuri pe termen lung... Amarnica deziluzie vei avea atunci cand planurile tale se risipesc ca un abur fara forma, fara fond...

Atunci cand crezi ca e prea greu, deschide usa unei biserici si cauta refugiul in bratele lui Dumnezeu... V-a sti sa te asculte si nu te v-a lasa la greu...
Cea mai frumoasa singuratate in doi e aceea dintre om si Dumnezeu...
In acea intimitate se ridica sufletul din noroi si ochii, orbi pana atunci, deslusesc lumina...

Sa-ti pastrezi visele si sa crezi in puterea ta de a schimba lumea!
Cu drag... Mama...

oare... ghiciti?

Nu pot lasa ziua de azi sa treaca, nu pot...
De dimineata am coborat in mine cautand cuvinte pentru un om, pe care l-am iubit enorm...
Era un zeu in meseria lui, cand il intalneai iti tineai respiratia sa nu pierzi nimic din ce-ti spune... era atat de simplu si atat de frumos, atat de inocent si atat de rafinat...

In mintea mea, acest om special, era un Moromete modern...
Intelept si sarcastic, dar te citea ca personaj...
Roiesc cuvintele in minte si parca mi-e teama sa le prind, parca nu se potrivesc... sunt prea sarace, prea modeste, prea nelalocul lor...Voi cita o poezie:

...Jocul cu viata...

"Ma tulbura luna si eram indragostit.
Simteam mirosul de femeie.
Altfel miros femeile de la tara,
a aer si a pamint, altfel simti natura si omul.
stateam asa, nemiscat,
si ma inunda o mare fericire."

O sa va rog sa recunoasteti aceste versuri... V-a fi greu, stiu...
Va dau un indiciu... Sunt gandite de un mare actor... poate cel mai reprezentativ actor roman contemporan...

*15 septembrie 2010*

Este actorul Stefan Iordache...
Minunatul om de cultura pe care am avut onoarea sa-l intalnesc o singura data in viata si pe care nu-l voi uita niciodata...
Pe 14 septembrie s-au implinit 2 ani de la plecarea lui la Dumnezeu...
Un gand de neuitare pentru acest "frumos nebun" al teatrului romanesc...

*sambata craitelor*

Acolo unde exista frumusete, exista si o Cenusareasa...
In plimbarile pe care le fac in ultima perioada, observ atatea lucruri si plante marunte care, in perioada adolescentei, nu mi-ar fi atras atentia niciodata! De ce?
Pentru ca tineretea are tendinta de a diviniza doar perfectiunea, doar sublimul, doar premiantii... Nu am o explicatie, doar o presupunere... Pentru ca e mai usor sa accepti lucrurile confirmate de altii ca fiind perfecte, decat sa ai propriile standarde...
Trebuie sa citesti foarte mult si sa cunosti multe lucruri pentru a-ti permite o parere, caci gusturile oamenilor sunt influentate de viziunea si acceptarea frumosului din fiecare!

Toamna aceasta ma intampina de peste tot cu ochisori curiosi de... craite... acele floricele portocalii, rosii sau galbene cu un miros specific...
Recunosc, nu le-am dat niciodata o atentie foarte mare dar acum am impresia ca i-si fac o reclama agresiva, pentru ca peste tot in oras sunt craite...
Si... sunt minunate...

In vremea toamnei imi placeau foarte mult crizantemele... imi plac si acum, dar daca iubesc florile, cum as putea discrimina frumoasa craita...
Daca ele mi-au invadat campul vizual si mi-au atras atentia, merita o zi doar a lor...
Asa ca astazi am decretat o zi speciala pentru sufletul meu:
* Sambata craitelor!*

sa va fie bine!

Trec zilele... se duc, zboara timpul...

Intru zilnic pe blog in asteptarea celor ce vin, sa mi citeasca cuvintele si sa-mi lase ca semn al trecerii prin lumea mea, ganduri...
Un schimb echitabil, cred eu, o comunicare la nivel spiritual intre oameni care nu se cunosc, care nu si-au vorbit niciodata, dar care devin apropiati pentru ca au inteligenta de a comunica prin ganduri... Mai stiti cum se numeste blogul meu ?
Da, minunile gandului! Atunci cand l am deschis mi am propus sa fac o selectie de ganduri frumoase, sa le preschimb in cuvinte si sa le las scrise aici pentru oameni simpli ca mine, sa le citeasca si apoi sa incerce sa dea raspunsuri...

Cand am inceput sa scriu eram intr-o perioada trista a vietii mele si simteam ca ma incearca o depresie ... apoi am descoperit aceasta metoda placuta de a petrece timpul, dar care m-a ajutat extraordinar... M-am plimbat pe toate blogurile voastre ale celor care mi-ati lasat comentarii, si pe toate blogurile celor care s-au aratat interesati de postarile mele... Am descoperit niste suflete minunate, niste oameni speciali ... deci, in lumea asta atat de agitata si nebuna, exista oameni exceptionali... nimic nu e pierdut... asta e comunicarea de care aveam nevoie pentru liniste...
Un fel de telepatie citita si transformata in frumos...
E reconfortant sa stii ca undeva, intr-un colt de tara mai sunt suflete care rezoneaza cu sufletul tau...

Sa stii ca nu esti singur!...

Nu conteaza aspectul fizic, nu ti se cere cartea de vizita, nu ai nevoie de nimic din ceea ce lumea materiala iti impune pentru a exista... Tot ce-ti trebuie este un strop de vointa, sa crezi in tine si sa-ti lasi un colt de suflet imprimat pe o pagina de blog...
Multumesc!
... un suflet trist si-a regasit speranta, si contributia voastra, a numelor existente sau inventate, care-ati avut ceva de spus, m-a ajutat...
Sa va fie bine, tuturor!
Un gand bun, pentru toti!...
Cu drag...