la ce e bună plecarea 

să faci o analiză profundă

a timpului rămas agăţat în acel trecut

să vezi şi greşelile tale

fără să te martirizezi inutil

să schimbi triumful evadării

cu amărăciunea regretelor

că ai fi putut rezista-suferi-învăţa 

mai mult decât ai făcut-o

să reconstitui din când în când

cu gândul 

viaţa trăită care a lăsat urme şi umbre

pe care le probezi

întrebându-te dacă se mai potrivesc

 profilului tău 

de muritor

la ce e bună plecarea

să cunoşti dorul şi să te gândeşti

serios

la Întoarcere

Photo: Patrick Demarchelier

Indiferent de unghiul din care priveşti

viaţa este o bucurie,

dar minunează-te de ea

în sufletul tău. 

Singur.

Fără spectatori.

Dacă oamenii simt că eşti fericit

se reped ca vulturii

şi îţi fac praf

echilibrul interior.

Atunci pulsul o ia la goană,

şi începi o luptă disperată cu îndoiala.

O luptă pe care nu o vei câştiga niciodată!

Nichita Stănescu - Cântec de iarnă            

Eşti atât de frumoasă, iarnă!
Câmpul întins pe spate, lângă orizont,
şi copacii opriţi, din fuga crivăţului…
Îmi tremură nările
şi nici o mireasmă,
şi nici o boare,
doar mirosul îndepărtat, de gheaţă,
al sorilor.
Ce limpezi sînt mîinile tale, iarnă!
Şi nu trece nimeni
doar sorii albi se rotesc liniştit, idolatru
şi gîndul creşte-n cercuri
sonorizînd copacii
câte doi,
câte patru.

 

AUDREY...

Doamna şi Eminescu

O cunosc... poate de când mă ştiu sau, mai exact, din anii cu sarafan şi bentiţă albă. Ieri am zărit-o în curtea azilului de bătrâni, zâmbind copilăreşte unei raze de soare. Părul alb, aspru, lung, dat după ureche lasă să se vadă o pereche de cerceluşi minusculi din aur. Clipeşte des şi îşi ţine mâinile încleştate să oprească tremurul necontrolat al trupului. Un şal vechi, legat cruciş de mijloc, înfăşoară umerii osoşi. O statuie aşezată pe bancă la intrarea în azil, înfăţişând adevărata faţă a bătrâneţii. Câteva minute mă uit la dânsa printre zăbrelele răsucite de fier forjat şi nu ştiu ce să-i spun. Mă vede şi privirea ei mă mângâie cu bunătate. Ochii au învins timpul. 

La mulţi ani, România!

egoism

 am aruncat aripile în iarba arsă a toamnei

gândurile au rămas închise

după zăbrele 

(nu mai vreau să călătorească 

în jurul lumii

sunt condamnate în același trup
cu sufletul)

am aruncat aripile în iarba arsă a toamnei