Ziua fără optimism

Nu mai avem timp... nici de bucurii, nici de tristeţi.
Nici pentru noi nu mai avem atât de mult timp. Femei superbe se vestejesc peste noapte, bărbaţi puternici şi plini de viaţă cad răpuşi de boli nemaiauzite. Ziarele tipăresc cu litere de o şchioapă aventurile unei domnişoare obscure fără nici o calitate, fără nici un talent. Sigur, diseară, la ore de maximă audienţă asistăm la un scandal, făcător de mare rating, în emisiuni de interes naţional. În revistele de cultură ne chiorâm la nişte texte care trebuie citite cu dicţionarul de neologisme alături. Ieri am descoperit că, de fapt, optimismul este o boală. Deci, am fost bolnavă incurabil. Cu pesimismul nu pot convieţui, sunt prea sensibilă să îi pot face faţă. Le mai amestec, le mai combin şi mai trece o zi. Vecina îmi spune dimineaţă:
- Ehei, încă-i bine!
Gândesc:
- Bine, pentru cine?
Mă uit la ea debusolată. Poartă acelaşi trening de vreo 3 ani, cumpără o pâine pe zi, a renunţat la cablu, toată vara a stat pe malul Dunării, cu soţul pensionar, la pescuit. A intrat mirosul de peşte prăjit şi în cutiile poştale. Facturile au miros de caras. Cred că am eu o problemă de adaptabilitate. Totuşi, apelez la votul democratic:
să ridice mâna, sau să lase un comentariu, cel care este fericit în societatea asta!

Anormalitate

Venim de niciunde, plecăm nicăieri

Şi viaţa se scurge în veri, primăveri,

În toamne cu păsări ce fug către sud

Şi ierni oropsite de frig şi urât.

Ne zbatem şi cerem, căci vrem şi n-avem

Absurzi, plini de patimi şi răi mai suntem.

Când timpul comprimă trăirea la zi,

Uităm că şi somnul înseamnă - a fi!

Părinţi, fraţi, prieteni, pe toţi îi uităm,

Ne pierdem prin lume şi îi ignorăm.

Nu vrem să fim oameni şi n-avem eroi,

Gândim că istoria nu-i pentru noi.

Zidim biserici, inventăm dumnezei,

Muncim ca sclavii pentru o sută de lei.

Nimic din ce suntem nu pare normal

Iar unica viaţă ne-o facem calvar.

E timpul să îţi spun

du-te

ia-ţi dragostea, amintirile
şi toate minciunile lăsate amanet
la mine în viaţă

pleacă
să nu te mai naşti vreodată în veacul
ţara şi locul hărăzite
reîntrupării mele

arzi
ca soarele la apus în orizonturi sângerii
ce lasă pe faţa mării
dâre de cenuşă

lasă-mă
încui uşa de două ori şi îmi conving inima
că nu am întâlnit niciodată
iubirea

Rămas bun, vară...

În prima fotografie am surprins vara la malul mării în luna mai, în cea de a doua aceeaşi vară la sfârşit de septembrie...

gând tomnatic

copacii lăcrimează galben

stropi de culoare pierduţi

din pensula pictorului timp

cu inima bob de strugure

strivit în dinţii toamnei

risipă de aur

în calea iubirilor

ce nuntesc

cu vin nou şi cântece vechi

Oameni sau câini

Paznic, la bunele si relele vietii, stă gândul omului. Dacă ai gând bun, acesta are forţa de a schimba destinul. Dacă pizmuieşti şi îl asupreşti pe cel de lângă tine, răutatea are forţa uraganului care rade totul în calea lui. Trecem pe stradă şi nu vedem decât răul, mizeria. De ce nu facem un popas în locuri superbe să admirăm toamna sau pur şi simplu să mergem pe stradă zâmbind. Nu mai avem nici amintiri frumoase? Sunt singura optimistă din ţara asta? Am nimerit într-o dimineaţă, pierdută în gânduri şi neatentă, în mijlocul unei haite de câini vagabonzi care se luaseră la bătaie. Cei de pe stradă aşteptau să mă înhaţe unul din câinii aceia transformaţi în lupi fioroşi. La acelaşi lucru mă gândeam şi eu, dar instantaneu, m-am oprit şi am început să zâmbesc. Calm, fără nici o tresărire, înconjurată de câini flamânzi şi nervoşi, zâmbeam. Nu m-am gândit nici un moment la frică, nu am lăsat-o să se strecoare în ochi sau să mă furnice pe spate. Am ignorat-o ca şi cum nu aş fi ştiut că există. La urma urmei animalele urăsc frica. Câinii au abandonat lupta, dar unul din trecători mi s-a adresat supărat:
- Cucoană, ori eşti nebună, ori eşti o vrăjitoare!
De abia atunci m-am întristat. Am înţeles de ce oamenii sunt mai răi decât câinii flamânzi şi nu mai reacţionează la zâmbete. Sunt însetaţi de sânge, chiar şi de cel al semenilor lor.

A existat...

Între atâtea femei cu cariere impresionante, actriţe talentate şi staruri de televiziune transformate în zâne, a existat şi Prinţesa inimilor. Nu era o frumuseţe ieşită din comun, dar avea acel ceva pe care, din păcate, femeile moderne nu îl mai au.
Cred că se numeşte feminitate.

Ieri s-au împlinit 14 ani de la plecarea ei...