Raportul de seară

Întârzie noaptea!
Înainte de a-şi lua în primire locul de muncă, s-a oprit la o mică bârfă cu soarele. Oraşul cochetează cu nehotărâta primăvara, femeile au invadat magazinele cu pantofi, iar bărbaţii discută despre intrarea triumfală a României în război.
Noaptea a început să tragă draperiile cu stele. La ferestre licăresc monitoarele calculatoarelor. Copiii s-au apucat de lecţii. Tinereţea, neliniştită, iese la plimbarea de seară şi regizează vise, iar dragostea?

Dragostea are o migrenă. Stă întinsă în pat şi urmăreşte, la televizor, evoluţia divorţurilor mondene.

Uliţa cu poveşti - (proză arhiscurtă)

În august, când se făcea porumbul fraged şi bun, în lapte, cum spuneau părinţii noştri, înfingeam un ştiulete într-un băţ şi îl frigeam la focul pe care îl aprindeam, seara, în mijlocul uliţei. Vara ne urmărea dintre stele, iar eu spuneam poveşti. Multe din ele le citeam în cărţile împrumutate de la biblioteca şcolii, dar schimbam numele personajelor şi le făceam reale. Acolo, în mijlocul uliţei, cu prietenii mei minunaţi alături, descifram viaţa.

Unde sunt copiii cărora, în nopţi splendide de vară, le spuneam poveşti?

Hoaţa - (proză arhiscurtă)

Am căzut!

Lacrimi mari şi suspine de plâns mă încearcă dar, vitează şi încăpăţânată, înghit în sec uitându-mă urât la copacul care nu se lasă cucerit. M-am ridicat hotărâtă, să mai încerc odată. Mă agăţ voiniceşte de trunchi, apuc prima creangă şi urc în coroana bogată, dar alunec şi aterizez, dureros, pe pământ. Oftând, resemnată, dau să-mi scutur ţărâna din haine şi... în palme aveam vaselină.

Bunicul veni, râzând, şi îmi întinse o strachină în care se lăfăiau, fudule şi parfumate, vreo 20 de zarzăre.

Condamnatele - (proză arhiscurtă)

Condamnate de ţara pe care o definesc, de poporul care le-a folosit timp de două mii de ani. Resturi, bucăţi neterminate sau neîncepute, dezintegrate, uzate, schingiuite şi scuipate printre dinţi. Au avut zile de glorie când erau scrise cu aur şi păstrate în altare, când oamenii care le cunoşteau erau priviţi cu respect şi consideraţi genii.


Dar, azi... stau atârnate ca pânzele de păianjen în lumina soarelui de toamnă, triste şi umilite în aşteptarea unei sentinţe. Ele, nevinovatele, frumoasele şi doinitele cuvinte ale limbii române.

Înţelepciunea unui prunc - (proză arhiscurtă)

Într-o primăvară, la marginea satului, doi tineri făceau vălătuci, din lut şi paie, pentru căsuţa pe care o construiau. În curte, dintr-un ochi de apă, două rândunele luau în cioc nămol şi beţişoare. Zburau sub acoperişul unei troiţe unde zideau la cuibul lor. Pe drum, o mamă şi un copil se închinau la troiţa cu Isus răstignit. Mama îi spunea copilului: Ne rugăm pentru suflet! Copilul întrebă: Ce este sufletul? Mama răspunse: E un diamant! Copilul gândi: În căsuţe de lut, trăiesc suflete de diamant!

Cu bine, Elizabeth!

Azi, a plecat Elizabeth Taylor!

Nu ştiam de ce s-a posomorât vremea brusc...

După ce soarele promitea, dimineaţă, o zi superbă, după ce chiar eu am avut o zi minunată, la prânz, când am citit vestea m-am întristat şi am făcut echipă cu griul timpului.

Cu bine, Elizabeth!

yin - yang (proză arhiscurtă)

Dimineaţa soarele părea somnoros şi mirat. Ea plângea, el dormea. La amiază soarele îi pândea din colţul geamului. El fuma, ea împacheta. Se instala primăvara. Aterizau cocorii. În iarbă gărgăriţele îşi colorau aripile. La ora când ziua se despărţea de soare el, cu un pahar în mână, plângea după fericire. Ea, în gara despărţirilor, cu o eşarfă colorată făcea semn cireşilor să înflorească.

A doua zi soarele s-a trezit. Mirat. În grădina răsăritului se certau bobocii fragezi ai cireşului.
Motivul? Cine înfloreşte primul? El? Ea?