Anormalitate

Venim de niciunde, plecăm nicăieri

Şi viaţa se scurge în veri, primăveri,

În toamne cu păsări ce fug către sud

Şi ierni oropsite de frig şi urât.

Ne zbatem şi cerem, căci vrem şi n-avem

Absurzi, plini de patimi şi răi mai suntem.

Când timpul comprimă trăirea la zi,

Uităm că şi somnul înseamnă - a fi!

Părinţi, fraţi, prieteni, pe toţi îi uităm,

Ne pierdem prin lume şi îi ignorăm.

Nu vrem să fim oameni şi n-avem eroi,

Gândim că istoria nu-i pentru noi.

Zidim biserici, inventăm dumnezei,

Muncim ca sclavii pentru o sută de lei.

Nimic din ce suntem nu pare normal

Iar unica viaţă ne-o facem calvar.