Cu bine, Elizabeth!

Azi, a plecat Elizabeth Taylor!

Nu ştiam de ce s-a posomorât vremea brusc...

După ce soarele promitea, dimineaţă, o zi superbă, după ce chiar eu am avut o zi minunată, la prânz, când am citit vestea m-am întristat şi am făcut echipă cu griul timpului.

Cu bine, Elizabeth!

yin - yang (proză arhiscurtă)

Dimineaţa soarele părea somnoros şi mirat. Ea plângea, el dormea. La amiază soarele îi pândea din colţul geamului. El fuma, ea împacheta. Se instala primăvara. Aterizau cocorii. În iarbă gărgăriţele îşi colorau aripile. La ora când ziua se despărţea de soare el, cu un pahar în mână, plângea după fericire. Ea, în gara despărţirilor, cu o eşarfă colorată făcea semn cireşilor să înflorească.

A doua zi soarele s-a trezit. Mirat. În grădina răsăritului se certau bobocii fragezi ai cireşului.
Motivul? Cine înfloreşte primul? El? Ea?

Despre frumos...

Cu mare tristeţe am observat că foarte puţini tineri citesc...
De când exist, în lumea virtuală, descopăr multe bloguri care nu spun nimic.
Culmea e că sunt foarte mulţi interesaţi - 50, 100 de oameni - care s-au înscris, să fie prezenţi, la naşterea nimicului. Ce se întâmplă?
Dacă nu mai am ce spune, închid blogul. E simplu. Sau specific, undeva, la vedere:
Oameni buni treceţi mai departe.
Blogul meu e despre nimic.
Nu pierdeţi timpul!
Citiţi altceva...
E adevărat că sunt şi mulţi scriitori, dar puţini cititori. Trăim vremuri triste... Noi suntem trişti. Din când în când alunec în prăpastia asta şi eu, dar revin pentru că îmi place viaţa, iubesc oamenii, îmi place să citesc...
Găsesc, întotdeauna, portiţe de evadare în bucurii simple.

Vin zile superbe de primăvară!
Să înflorim împreună şi să ne trăim momentele de bucurie şi tristeţe scriind... Despre frumos!

Rugăciunea unui înger...

Fericirea e albastră - (proză arhiscurtă)

De copil visase perdeaua albastră de mătase. Abia acum, la maturitate, când era pe punctul de a deveni bunică, o descoperise într-un magazin de lux. A intrat şi a mers ţintă spre femeia, din magazin, care aranja marfa pe rafturi. Fără nici o introducere comandă 3 metri, dar în clipa aceea primi, pe telefon, următorul mesaj: "S-a născut nepoţica! Are ochii tăi, mari, albaştri!" A făcut semn, vânzătoarei, că renunţă la perdea. Deja în casă era prea mult cer! Râzând, ieşi la întâlnirea cu soarele...

Vis de primăvară

Când cerul plânge,
râde, în hohote,
pământul.

Iscodesc, pe crengi, mugurii...

Verde, piatra de smarald a inelului
ce ne promite inima,
jertfă eternă,
iubirii.

Albastrul de cer,
verdele timpului,
culori împrumutate din curcubeu
şi pictate
pe rochia de bal
a primăverii...

Eu?
Dansez în albul înflorit
al livezilor
ce viscolesc eternitatea...

Dacă aş fi fost timp...

De la o vreme, evit să privesc oamenii în ochi..
E prea multă tristeţe, prea multă încrâncenare.
Azi mi-am făcut timp de o scurtă plimbare...
Pe faleză e frumos în orice anotimp, e o altă lume, e linişte, e curat... nu sunt cerşetori.

Faleza e o gară în care oamenii aşteaptă primăvara. Sau... ce ştiu eu? Poate e un aeroport unde aterizează cocorii cu mesaje de iubire de la perechile lor pierdute în lume...

Mă refugiez cât pot de realitatea dureroasă pentru a putea păstra speranţa, pentru a nu cădea în capcana depresiilor neînţelese care ucid zâmbetul.

Şi cuvintele îşi pierd strălucirea când nu mai ai idealuri... dar tot ele sunt cele care te ajută să construieşti şi să-ţi delimitezi visele...

Dacă aş fi fost timp, pentru fiecare om din lumea aceasta, mi-aş fi dorit să fiu o eternă zi de mâine. Pentru încrederea pe care aceasta zi, veşnic aşteptată, ne-o aduce...

Vă amintiţi replica lui Scarlet din filmul "Pe aripile vântului"?
- Mâine este o altă zi!

P.S. Cu tot respectul, dedic aceste rânduri unui popor care a inventat cuvântul demnitate. Pentru japonezi, nu e timp de lamentări si bocete, e vremea reconstrucției.
Noi românii, toți, cei 21 de milioane ar trebui să ne înscriem voluntari!
Aşa, vom fi prezenţi la lecția despre supraviețuire.