luni, 12 decembrie 2011

Vine Crăciunul, tată!

Părinţii erau tineri şi frumoşi, eu eram o mititică alintată şi aşteptam Crăciunul împreună. Învăţasem să merg, dar tata vroia ca puiul de om să nu se teamă de zbor. Chiar şi fără aripi. Seara ajunului mă transforma într-un înger pământean: îmbrăcată cu hăinuţe noi, pieptănată şi cu poezia învăţată. Tata mă examina încântat, apoi mă ridica pe umeri şi mergeam toată familia să împodobim bradul. Mama alegea globuleţele, tata mi le oferea şi eu le agăţam de crengile verzi şi ţepoase. Nu dura mult pentru că erau puţine, dar vârful era cel mai greu de potrivit la locul lui. Tata devenise un căluţ nărăvaş (fugea încolo şi încoace plângându-se de greutatea mea), mama râdea veselă şi până la urmă, cu ajutorul mâinilor ei dibace, steaua scânteietoare lua în stăpânire puiul de brad şi sufletele celor trei.

Doamne, cum mirosea brăduţul acela!

Nerăbdător să-l întâlnească pe moş Crăciun, tata hotăra să-i ieşim în cale. Eu repetam emoţionată poezia în timp ce mama mă înfofolea bine şi, cocoţată pe umerii tatei (un bărbat voinic de 1.90), parcă eram un ursuleţ pe vârf de munte. O noapte geroasă, înnourată şi liniştită. Poarta se deschidea scârţâind. Uliţa pustie tresărea din somn şi ne arăta calea. De la înălţime vedeam la ferestre luminate, printre flori de crăciuniţe, oameni fericiţi, lângă brazi împodobiţi cu hârtie gofrată, îmbrăţişându-şi copiii. În depărtare, colindători întârziaţi murmurau colinde vechi. Pasul greu al tatei făcea pământul îngheţat să sune. Aerul rece şi legănatul mă făceau să închid ochii şi să aţipesc. Visam că merg cu tata printre stele şi auzeam clopoţeii de la sania moşului. Tot mai aproape... În dimineaţa de Crăciun, tremurând de bucurie şi ţipând în gura mare, descopeream sub brăduţ tot ce îşi dorea inimioara mea de copil.

Vine Crăciunul, tată! Îngerul tău mai are o dorinţă: Vino, te rog, în vis şi strânge-mă în braţe cu putere! Promit să nu mai plâng niciodată.

10 comentarii:

  1. Nu-mi vine să cred draga mea, dragă, că în zilele astea ne gândim amândouă la copilărie şi la Crăciunurile de atunci. După ce am scris ceva la mine pe blog, am intrat la tine.
    Eu nu pot fi tatăl tău, aşa cum tu nu poţi fi tataia meu.
    Dar sunt cu tot sufletul alături de tine şi-ţi pot trimite cu gândul, o îmbrăţişare.
    Chiar dacă în ultimul timp...am fost cam scumpă la vorbă...
    Îţi mulţumesc că exişti!

    RăspundețiȘtergere
  2. Lacrima draga,adevarul este ca amintirile ne fac bogati. Cand suntem tristi avem unde evada si ne intoarcem cu forte noi.Cum orice om are drumul sau, suntem norocoase ca drumurile noastre s au intersectat si sufletele noastre sunt pe aceeasi frecventa.Inca nu ti am citit textul, dar imi voi face timp sa trec pe la tine.

    O iarna frumoasa si mult optimism, Lacrima!

    RăspundețiȘtergere
  3. Desi recunosc faptul ca intamplarea mi-a aruncat clickul pe aceasta pagina,ma simt dator(fara vreo obligatie) in a lasa un comentariu.Cele cateva randuri scrise aici au reinviat in mine amintiri minunate si mi-au dat un suflu nou cu care sa infrunt melancolia ce ma cuprinsese.Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  4. Tiberiu, eu ar trebui sa iti multumesc. Textul pare banal, scris ca de un copil naiv, dar asta inseamna puterea cuvantului - sa patrunda in gandul cititorului si sa lumineze!

    RăspundețiȘtergere
  5. Prinzi cititorul în mrejele cuvintelor bine ticluite si-l porţi prin timpul trecut, cu mare uşurinţă Aris dragă.

    RăspundețiȘtergere
  6. Elena, esti un prieten bun si un cititor fidel. Oamenii au nevoie de lucruri marunte si de afectiune sa fie fericiti. Copilul din noi ramane sincer toata viata...

    RăspundețiȘtergere
  7. iti doresc sabatori binecuvantate!

    RăspundețiȘtergere
  8. Multumesc, Kis! Iarta ma pentru intarziere...

    RăspundețiȘtergere
  9. Amintiri si iar amintiri, trecut prezent si viitor, toate sunt un manunchi de binecuvantari. Fara de trecut nu am putea fi noi cei care aducem prezentului viata.LA MULTI ANI!

    RăspundețiȘtergere
  10. C.T un an bun, sanatate si sa auzim numai de bine!

    RăspundețiȘtergere