duminică, 31 iulie 2011

Două singurătăţi


Mă ridic de pe canapea şi aprind lumina în hol. Ceasul arată ora 23.20. Îmi dă târcoale somnul, dar nu vreau să mă culc. Nu ştiu când a început să ningă. Deschid geamul de la balcon şi întind palmele înfierbântate să prind fulgii. Sunt răcită şi singură în noaptea de Anul Nou. În bloc nu are loc nici o petrecere, dar în stradă pocnitorile şi artificiile îşi încep recitalul. Am timp până la miezul nopţii să îmi fac un ceai. Aprind aragazul, pun apa la fiert şi presar două linguriţe de muşeţel. În noaptea de Anul Nou, inund casa cu miros de muşeţel. Ce rost are să deschid o şampanie? Când eşti singur ori bei prea mult, ori nu bei deloc. Închid televizorul, aprind instalaţia bradului şi toate luminile din casă, iar în cana cu turnul Eiffel îmi torn ceaiul. Neîndulcit, amar ca sufletul meu. Mă uit la cană şi mă gândesc că ar fi trebuit să fiu în acea noapte la Paris, dar…

Pendula din hol bate rar, ultimul miez de noapte al anului. Nu obişnuiesc să-mi fac bilanţuri. Mă întristez doar pentru că mulţi ani din viaţă trec fără să îmi amintesc de ei. Şi, odată cu înaintarea în vârstă, parcă tot mai mulţi …
Apartamentele pustii până atunci se însufleţesc şi prind contur în lumina becurilor. În stradă este o bucurie generală. Printre crengile plopului de la balcon eu sunt doar martor. De ce se bucură? Pentru că au mai îmbătrânit cu un an sau pentru copiii lor care au mai crescut cu un an, pentru ninsoarea superbă de afară, pentru frumuseţea artificiilor, pentru iubirile ce cred că vor veni, sau pentru afacerile înfloritoare la care visează, pentru faptul că au mai prins un revelion, sau... ce ştiu eu? Se bucură pur şi simplu…
Ceaiul meu este încă fierbinte. Aşez cana în zăpada de pe pervaz. Bucuria din stradă s-a terminat. Doar ninsoarea acoperă gunoaiele rămase în urma bucuriei. Şi un fum înecăcios…
Intru în casă şi sting luminile. Las doar instalaţia de la brad, să îmi lumineze drumul cînd mă voi întoarce la canapea să mă culc. Nu vreau să dorm în patul mare şi rece din dormitor. În noaptea asta canapeaua mică şi confortabilă este mai prietenoasă, mai primitoare. Deschid din nou geamul de la balcon. Ceaiul este numai bun de băut. Iau cana cu amândouă mâinile şi mă uit în parcare, la maşină. Rămăsese stingheră. Toate suratele ei au plecat să îşi conducă stăpânii în alte locaţii, să continue distracţia. Apartamentele se cufundaseră, din nou, în beznă. Pe scara de la intrarea blocului din faţă o luminiţă roşie, urmând o traiectorie precisă, îmi atrage atenţia. Cineva fumează. Am dat capul într-o parte să văd mai bine. Balconul fiind luminat, nu văd afară. Umbra aceea se mişcă şi am impresia că mă urmăreşte. Mă bucur de ceaiul meu de muşeţel, de ninsoare şi, din când în când, trag cu ochiul la luminiţa roşie…
Amar ceaiul, dar parfumat. Ninsoarea s-a rărit, dar fulgii sunt din ce în ce mai mari, iar luminiţa a dispărut. A rămas umbra. Deodată, flacăra unei brichete fulgeră noaptea şi văd chipul unui bărbat. Vreau să mă retrag de la fereastra, dar ochii bărbatului mă privesc fix.
Ridică un pahar cu băutură, cred că este vin, şi strigă: La mulţi ani!
Ridic, la rândul meu cana cu turnul Eiffel, şi răspund: La mulţi ani!
10 minute două singurătăţi îşi beau tristeţea cu un plop şi o stradă între ele...
Umbra pleacă, închid fereasta de la balcon, dar păstrez amintirea unui început de an.

Fotografia îmi aparţine şi a fost făcută în acea noapte.

4 comentarii:

  1. Ştiu ce înseamnă să fii singur de Anul Nou...
    A durut atunci, enorm! Am încercat să mă uit la TV..dar totul mi se părea fals. Am scris câteva gânduri amare în jurnal...am băut singură o jumătate de pahar cu vin...am încercat să mănânc ceva, dar parcă mâncarea nu avea rost nici gust. Toţi aşa-zişii mei prieteni, petreceau departe. Pe mine însă...toţi mă abandonaseră. Nimeni nu mă mai iubea.
    Au trecut mulţi ani de atunci.
    Anul ce a trecut şi anul ăsta, sper că au fost mai bune pentru tine, decât acel sfârţit de an.
    SĂ-ŢI FIE BINE!

    RăspundețiȘtergere
  2. Lacrima draga,
    ar trebui sa il rogi pe sotul tau sa citeasca aceasta povestire. Prietenii nu ii poti condamna pentru ca te au uitat atunci, prietenii nu sunt obligati sa ne distreze in noaptea de Anul Nou...
    Probabil atunci erai singura, acum imprieteneste te cu sotul tau. Plangeti si va bucurati impreuna.

    Iti doresc sa fii fericita toata viata, scumpa mea Lacrima!

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Aris... m-ai condus prin singurătatea ta cu multă dexteritate literară.Dacă chiar ai fost singură, îmi pare rău. Deşi nu am fost niciodată chiar singură de Anul nou, am simţit asta printre rândurile tale.
    Îmbrăţişări cu iubire din IUBIRE, draga mea.

    RăspundețiȘtergere