miercuri, 4 mai 2011

Pledoarie pentru viaţă


Sunt momente grele, când spui:
- Gata, nu mai am putere să mă ridic! Viaţa e un luptător lipsit de fairplay! Lovitura din spate, nu am merita-o. A fost prea violentă, prea puternică, greu de parat.
Dar, încet-încet, reînveţi cum se merge împotriva furtunii, devii din ce în ce mai sigur, te reechilibrezi. Înveţi să te bucuri, să respiri, să râzi... Sfidezi duşmanul! Redevii Om! Nu există nici un motiv de capitulare... Nici unul! Viaţa e un miracol, care trebuie trăit şi acceptat. Tinerii, mai ales, sunt predispuşi la acte de capitulare neînţelese.

Măi copii, sunteţi frumoşi, sunteţi aleşi pentru viaţă, luptaţi din toate puterile să trăiţi, căutaţi-vă refugiul în cărţi, în muzică, în artă... Lăsaţi deoparte ispita drogurilor şi a filmelor stupide. Construiţi-vă un viitor, învăţând! Puteţi deveni orice vă doriţi, pentru că tinereţea înseamnă dreptul la visare, dar mai ales învăţaţi să fiţi oameni! Fericirea trebuie sa fie sinceră şi palpabilă, dar nu permanentă. E usor să-ţi induci starea de fericire artificială, greu v-a fi să te întorci la realitate şi să constaţi că ai pierdut timpul...

Bucuraţi-vă de fiecare zi din viaţă şi trăiţi-o demn, ca şi cum de sinceritatea gândurile voastre depinde existenţa întregului Univers!

8 comentarii:

  1. Eu deși sunt într-un cărucior totuși sunt mereu îndrăgostită de viata,cu toate ca de multe or,m-a ranit viata sau cei din jur si cadeam psihic,si ma loveam,si suferam in tacere,cautand caii intunecate de a imi fi mai usor sau sa capitulez si lucrurile neplacute de Dumnezeu,dar de fiecare data ma razgandeam si imi dadeam seama ca Dumnezeu,ma iubeste si ca viata e frumoasa cu tot ce are ea...si trebuie sa spun nu cand acel inger decazut iti ofera iluzia unei fericirii sau alte lucruri lipsite de logica vietii.

    Dreptul cel mai mare, oferit oamenilor de către Dumnezeu, este dreptul de a alege. Viaţa este o permanentă şi continuă alegere: alegere de drum, alegere de oameni, alegerea destinului. Mereu stăm în faţa posibilităţilor, şanselor şi căilor oferite, dar nu întotdeauna observăm acest lucru; evităm să ne folosim de dreptul ce-l avem, pentru a nu greşi. Frica de greşeli învinge instinctul natural de prădător şi dorinţa de risc permanent. De-a lungul existenţei umane, omul s-a îndepărtat tot mai mult de geneza sa, adică a refuzat şi autopărăsit complet provenienţa sa animală. În situaţiile extreme, însă, instinctele îl copleşesc şi omul îşi manifestă partea sa moştenită de la fraţii mai mici.
    În popor se zice: „Norocul şi-l face omu”, adică numai el este responsabil de soarta sa, cu toate că mulţi învinuesc pe oricine şi orice în toate eşecurile lor. Omul are tendinţa de a minţi nu numai pe cei din jur, ci şi pe el însuşi, din cauză că vrea să evadeze din rutina vieţii cotidiene şi mai ales din greutăţile ei.

    E important să poţi privi în jur, să trăieşti nu numai cu sine, ci şi cu cei care te înconjoară. Această diminuare a pereţilor ne ajută să trăim în raport cu alţii, adică să ne simţim membri ai societăţii. Cu cât trăim mai mult, cu atât potecile devin mai încurcate, mai încrucişate. Obstacolele se complică şi nivelul de puritate a sufletului scade. Suflete curate se consideră acelea ce nu au dărâmat obstacole în calea lor, ci le-au înfruntat sau ocolit, obstacolele fiind de două tipuri: pereţi ce înfăţişează greutăţile vieţii şi pereţi ce sunt principiile ei. Orcât de încercat ar fi labirintul vieţii, scopul suprem al fiecăruia este de a-l parcurge cu demnitate, pentru ca urmaşii să nu calce pe ruine.

    RăspundețiȘtergere
  2. Plecaciune, Minune!
    Ai scris extraordinar, de aceea o sa te rog sa faci un articol din acest comentariu si sa-l postezi la tine pe blog.
    Ti-am mai spus odata ca nu trebuie sa scrii doar poezie, iar acum ai demonstrat ca ai logica, urmaresti bine ideea pe care iti propui sa o dezvolti. Deci, spor la treaba!

    RăspundețiȘtergere
  3. Se spune că suferinţa inobilează, te ridică, dar când suferinţa te însoţeşte cea mai mare parte din viaţă, ajungi să te adaptezi şi să uiţi că mai există bucurie şi pace. Se spune că noi ne programăm, cu mult înanite să ne naştem, suferinţele şi bucuriile, astfel putând să învăţăm să trecem mai departe, iertători şi îmbogăţiţi de graţia divină. Se spune că fiecare treaptă a vieţii este aşezată în calea ta de către Dumnezeu, pentru aţi ridica sufletul din condiţia de lut frământat.

    Se întâmplă schimbări majore în jurul nostru, o luptă se da chiar sub ochii noştri, iar alegerea nu mai este dacă să te implici sau nu, ci de ce parte stai. Viaţa nu mai este un joc în care putem alege să ne aşezăm în tribună, pe post de spectator, nu este un joc pe reţea în care te poţi identifica cu un personaj, te poţi ascunde într-o lume imaginară, scăpând asfel de ceea ce te înconjoară.

    Fiecare pas în spate făcut în faţa greutăţilor vieţii reprezintă o treapta coborâtă. Fiecare fugă provocată de frici vişcerale ne adânceşte sufletul în spirala neputinţei, ne coboară. Să ne ascundem, să refuzăm să participăm …este o alegere, dar să-i refuzăm vieţii dreptul absolut asupra noastra, dreptul de a ne decide sfarşitul, este o greşeală.

    Trebuie să ne ridicăm din condiţia de lut frământat şi să alegem.

    Multumesc draga Aris,si promit ca ma voi gandi serios la sfatul tau si voi incerca...acum am simtit nevoia sa mai complectez...sper ca nu te deranjeaza,te imbratisez si te pup cu drag.

    P.s.
    Iti multumesc pentru noul tau alint.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu ma deranjeaza, draga mea!
    Scrii foarte bine, imi place sa citesc comentariile tale. Cat despre "conditia de lut framantat" mi se pare o metafora reusita.
    Pentru mine esti o Minune, un exemplu de om care isi construieste coloana vertebrala.
    Iti doresc numai bine, fii pozitiva si crezi in destinul tau! Sunt sigura ca voi mai auzi de tine.
    Te imbratisez, MINUNE!

    RăspundețiȘtergere
  5. De câteva săptămâni mă străduiesc să o aduc pe linia de plutire pe una dintre prietenele mele. Pesimistă până-n măduva oaselor şi încăpăţânată, nu vrea să se scuture de ultimul eşec sentimental şi să se ridice de jos. Reuşesc să o fac să râdă,uneori. Rar îmi dă dreptate că viaţa e frumoasă şi merită trăită. Obosesc să mă lupt cu ea şi parcă-mi vine să renunţ. Dar nu pot să o las să se ducă de tot în prăpastie. Uneori am senzaţia că sunt pe post de contragreutatea care o susţine şi nu o lasă să cadă. E greu. Dar ce altceva pot să fac?
    Te îmbrăţişez,cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  6. Lacrima dragă,
    dacă ai făcut-o să râdă, inseamnă ca e pe cale să redescopere viaţa. Din păcate nu poţi trăi în locul ei. Poţi doar să o ajuţi să se ridice, vindecarea trebuie să vină din suflet.
    Adevărul este că un eşec sentimental este greu de depăşit, dacă eşti singur. Dar soarele răsare pentru toţi, niciodată nu intreabă cât de fericiţi sau nefericiţi suntem. Acum ar trebui să îşi consume toată energia aceea negativă. Să se plimbe, să citească, să cânte, să-şi schimbe culoarea parului. Ceva care să-i distragă atenţia de la "drama" pe care o trăieşte.

    RăspundețiȘtergere
  7. Darul suprem de viata , trebuie savurat picatura cu picatura, chiar daca purtam pe umeri adeseori, grea povara...
    Indemnul tau din final se pliaza daca vrei pe suflet, ca o doza de optimism voit.
    Citind comentariile de aici, pot spune ca si Lacry, ma straduiesc , de ceva ani 15 sa o mentin pe linia de plutire, pe o draga prietena.
    Viata trebuie traita dragele mele!
    O zi cu mult senin iti doresc de la Vrancea Aris draga mea!

    RăspundețiȘtergere
  8. Elena,
    sa stii ca daca dupa 15 ani nu si-a revenit are nevoie de un specialist. Vorbele bune, indemnul la viata al prietenilor o mentin la suprafata, dar nu ii rezolva problema.
    Nimic nu merge bine in tara asta, ar fi pacat sa ne pierdem si speranta. Te felicit pentru puterea de a-ti incuraja prietena, Elena!
    Viata e un dar pe care nu suntem siguri ca mai avem sansa sa-l primim vreodata.
    Deci, sa ne bucuram de frumusetea ei!
    O imbratisare cu drag pentru tine, Elena draga!

    RăspundețiȘtergere