vineri, 25 februarie 2011

Primăvara din pestelcă


Pe la începutul lunii februarie începea tăiatul viilor. Şi erau destule, zeci, poate sute de hectare. Dealul din vestul satului era împădurit, în rest erau vii nesfârşite. Podgoriile dădeau de lucru locuitorilor satului şi celor din comunele învecinate. Primele lucrări începeau din februarie şi oamenii, plictisiţi de iarnă, de abia aşteptau să se întâlnescă, să povestească şi să-şi dezmorţească oasele, muncind şi sporovăind toată ziua. În mulţimea aceea de zilieri era o bătrânică care atrăgea atenţia. Cei mai tineri, care nu o cunoşteau, o luau peste picior.
- Băbuţă te caută moartea pe acasă şi dumneata umbli pe coclauri la tăiatul viilor, sau îti cauţi tinereţea?
Băbuţa se făcea că nu aude şi îşi vedea de treaba ei, atentă la foarfeca pe care o mânuia cu o repeziciune uimitoare.
Tinerii continuau sa facă glume pe seama vârstei ei. Se supăra şi răspundea:
- Nu cred că ţi-ai rupt, tinere, dinţii în dosul meu, să mă faci băbuţă. Cât despre tinereţe, eu o port în suflet pe când cei mucoşi ca voi habar nu au ce este tinereţea. Vorbiţi să nu adormiţi şi, dacă sunteţi curioşi cu cine vorbiţi, aflaţi că eu sunt bâta Cosorica cea care de vreo treizeci de ani lucrează viile astea câştigându-şi pâinea cinstit.
Luaţi din scurt, tinerii închideau gura ruşinaţi.
Zi de zi bâta Cosorica mergea şi lucra. Era mulţumită că, pe lângă amărâta de pensie pe care o avea, mai câştiga un bănuţ reuşind, astfel, să ajute copiii. Avea patru băieţi. "Copiii" erau oameni în toată firea, aveau casele lor, treburile lor, dar nu o puteau convinge că se pot descurca singuri fără ajutorul mamei. Seara, după o zi muncită în frig, bâta Cosorica mai avea putere să fie de ajutor consătenilor ei şi cine o ruga era sigur că nu v-a fi refuzat. Dacă murea cineva dânsa ştia toate ritualurile şi la toate pomenirile era bucătăreasa, dacă vreo femeie tânără avea copil mic şi nu se putea descurca, bâta Cosorica o ajuta cu sfaturi sau îi spăla scutecele copilului. Făcea orice muncă, iar când venea vremea plăţii şi o întrebai:
- Cât să te plătesc, bâtă?
Răspundea:
- Patru lei!
- De ce doar patru lei, bâtă?
- Câte un leu pentru fiecare fecior!
- Dar, ajutorul dumneata face mai mult!
- Eu de patru lei am nevoie, iar dacă munca mea valorează mai mult Dumnezeu o să ţină socoteala şi o să-mi dea de restul sănătate.

La sfârşitul lui februarie o vedeam ieşind din pădure: micuţă, cu obrajii arşi de ger, îmbrobodită cu o bertă de lână, îmbrăcată cu bundiţă şi încinsă cu o pestelcă albă, apretată, pe care o ţinea strâns cu amândouă mâinile. Noi eram pe derdeluş şi ne bucuram de ultimele petice de zăpadă, chiuind veseli ca toţi copiii fără nici o grijă, jucăuşi şi zburdalnici îi ieşeam în cale, strigând:
- Ce ai în pestelcă, bâtă Cosorică?
- Ce să am iezilor, iaca, am adus primăvara!
Desfăcea pestelca şi frăgezimea albă, delicată, a ghioceilor se înfăţişa ochilor noştri uimiţi. Cum îi dibuia? Ce înţelegere avea cu primăvara? Nu știu, dar în fiecare an Bâta Cosorica ne făcea de ruşine, dânsa fiind cea care aducea în sat primii ghiocei.

Acum, când scriu, e sfârşitul lui februarie. Ninge, e viscol şi iarna nu dă semne de plecare.
- Bâtă Cosorică împrumută-mi, rogu-te, pestelca să merg în pădure, să aduc primăvara!

Galati - 25 Februarie 2011




7 comentarii:

  1. La noi în grădină,săptămâna trecută, ghioceii aveau aproximativ doi centimetri,cu tot cu lujer şi cu căciuliţa lor albă. Acum,zăpada e mare şi i-a acoperit.
    Nici o clipă nu am crezut că Baba Iarna vine înapoi cu o falcă-n cer şi una-n pământ.
    Ieri,de Dragobete,chiar dacă afară ningea şi era ger şi vânt,în sufletul meu, a încolţit primul ghiocel al Primăverii.
    Nu ştiu exact ce i-a dat putere.Să fi fost atmosfera creată cu ajutorul copiilor, la activităţile din şcoală...concertul lui Ducu Berţi...dragostea ce o degaja parcă prin toţi porii,al meu Iuby...!?
    Să-ţi fie bine!

    RăspundețiȘtergere
  2. Pestelca se poarta si in judetul meu pe malul Prutului .Bunica a purtat asa ceva si acum mama . Iarna cred ca vrea sa ne spuna ca se intorc vremurile , ca totiul este o schimbare . eu personal am inceput de cativa ani si tot mai este cate ceva de schimbat.
    Cu dragoste pentru tot;
    vantur pestelca in nori
    spre amintirea babelor!

    RăspundețiȘtergere
  3. Nici nu-ti imaginezi ce bine ma simt citind amintirile tale, care ma intorc in vremuri apuse, dar dragi sufletului meu.O duminica plina de bucurie si binecuvantare sa ai draga mea!

    RăspundețiȘtergere
  4. Lacrima draga,
    numai citind numele lui Ducu Bertzi, pe care eu il ador, iti inteleg bucuria...
    Razi, canta, iubeste - viata e minunata!
    C.T.,
    multumesc ca ai ramas fidela blogului meu.
    Sa stii ca uitasem denumirea asta de pestelca, am auzit o discutie intre doua femei batrane in care pomeneau de pestelca, si de dragul cuvantului am scris o povestioara.
    Pestelca - suna atat de moldoveneste!

    RăspundețiȘtergere
  5. Dulce Elena,
    O sa-ti multumesc de cate ori voi avea ocazia pentru ca mi-ai dat curaj si, intr-un fel, m-ai impins de la spate.

    RăspundețiȘtergere
  6. Am impresia ca te apropii din ce in ce mai mult de literatura. Personajele tale ies din contingent, chiar si atunci cand sunt "normale"

    RăspundețiȘtergere
  7. David, mi-as dori ca modestele mele randuri sa poata fi incluse in literatura, dar... deocamdata, sunt fericita ca sunt cativa oameni care le citesc. Personajele mele sunt oameni cu care am copilarit si pe care crezusem ca i-am uitat.
    I-am pastrat in suflet si acum ei ma ajuta sa scriu povesti adevarate...
    Multumesc de citire!

    RăspundețiȘtergere