vineri, 8 octombrie 2010

de vorba cu mine...

Ador singuratatea si starea de tristete...
Raman cu mine, cu amintirile mele, cu viata si timpul rezervat mie... nu traduc tristetea ca fiind un dezastru personal, e ceva ce vine din fiinta mea si-mi da starea necesara de a ma recunoaste...

Toamna, e un anotimp minunat care predispune la tristete si stari de nostalgie...
daca nu as incerca toate starile pe care le-am primit odata cu venirea pe lume, de unde as recunoaste ce-mi place, ce nu-mi place, dar mai ales... cine sunt?
E bine sa te afunzi in propriul suflet si sa faci curat, sa stii sa-ti recunosti greselile si sa cauti resurse sa nu le mai repeti...
Sa te intrebi daca mai iubesti ceva, pe cineva sau daca ai lasat timpul sa-ti ucida sentimentele...

Dincolo de cuvinte, sunt un om complicat si atent...
De aceea, probabil, ma cenzurez scriind frumos... in cuvinte simple, usor de inteles, care ma fac si pe mine sa cred ca pot fi altfel...
Caut permanent sa ma conving ca orice stare a sufletului e normala atata timp cat nu se transforma in patologie... si reusesc... de cele mai multe ori...

Recunosc, cea mai buna terapie e terapia gandului...
Iar eu inalt in inima monumente gandului, si-l chem, si-l scriu si cred in el... nu vreau sa-l risipesc si nici sa-l las sa se dizolve ca un balon de sapun in soare... gandul este inceputul, cuvantul este produsul, iar scrisul ,o forma de punere in scena ...
asta este forma de lucru cu spiritul... pentru ca, un gand rau poate distruge o viata... si inca nu s-au inventat medici care sa trateze gandurile...

Vedeti?
Tristetea ma face creeativa... imi da incredere sa ma desconspir si curajul de a-mi da jos masca...

6 comentarii:

  1. Hmm,asa sunt si eu,si imi place singuratatea doar pentru a avea liniste si inspiratie insa n-a suporta singuratatea totala.

    Nicolae Baciut - Singurând
    Pâna unde tine iarna
    care-nchide-n noi
    lucarna,
    pâna unde în genunchi
    umbra ta
    mai are trunchi,
    pâna unde gura ta
    pe cuvinte pune sa,
    pâna când în cerul tau
    are lacrimi Dumnezeu,
    pâna când ramâne-n rama
    vama care nu ia vama?

    Pâna unde, pâna când,
    ramân singur, singurând?

    Acest poet din Tg Mures mi-a editat poeziile...

    RăspundețiȘtergere
  2. Este adevarat ca tristetea da nastere unor opere desavarsite, dar important este sa stii sa iesi din tristete sa nu devina apasatoare.
    Imbratisari sincere!

    RăspundețiȘtergere
  3. deacord ca tristetea iti da inspiratie, insa fericirea iti da apripi. ma bucur sa te cunosc. chiar si trista. sunt curios cum esti cand zambesti:)
    o dupa amiaza placuta.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ion Minulescu
    Odeletă

    În cinstea ta, -
    Cea mai frumoasă şi mai nebună dintre fete, -
    Voi scri trei ode,
    Trei romanţe,
    Trei elegii
    Şi trei sonete.
    Şi-n cinstea ta, -
    Cea mai cântată din câte-n lume-au fost cântate, -
    Din fiecare vers voi face
    Câte-un breloc de-argint, în care
    Gândirile-mi vor sta alături, ca nişte pietre nestemate
    De-a pururi încrustate-n bronzul
    Unei coroane princiare!...

    Din ţara-n care dorm de veacuri vestiţii Faraoni,
    Din ţara
    În care Sfincşii stau de vorbă cu Nilul sfânt
    Şi cu Sahara,
    Din ţara-n care palmierii
    Vestesc arabilor furtuna
    Şi caravanelor pierdute
    Că nu se mai întorc nici una,
    Din ţara asta minunată,
    Tăcută,
    Tristă
    Şi bizară,
    Îţi voi aduce trei smaralde nemaivăzute-n altă ţară,
    Trei perle blonde, pescuite de Negri-n golful de Aden,
    Şi trei rubine-nsângerate, ascunse toate-ntr-un refren
    De Triolet,
    Pe care nimeni nu-l va înţelege, fiindcă nu-i
    Pe lume nimeni să-nţeleagă simbolul Trioletului!...

    RăspundețiȘtergere
  5. Imi place ce ai scris. Simt de parca as fi stat de vorba cu mine insami...

    RăspundețiȘtergere
  6. Stii cat il adorau dacii pe Zamolxis?... Asa ador si eu singuratatea... Poate nu te ajuta cu nimic, dar...

    RăspundețiȘtergere