duminică, 17 octombrie 2010

Ultimul Car cu Boi...

Mos Neculai a ramas singurul din sat care mai avea car cu boi...
Nu vroia nicicum sa se desparta de bourenii lui. Sa nu credeti ca era sarac! nicidecum!
Avea pensie si era dascal la bisericuta din sat... Iar gospodaria lui era ca un stup, plina cu de toate...
Dar, bietul om, nu a avut copii! Si s-a atasat de boii ramasi dupa colectivizare, boi cu care isi facea toate treburile si care cunosteau toate metehnele stapinului...

Tusa Maria, nevasta lui Mos Neculai, era o femeie harnica si apriga, iar el era cam betiv...
Care locuitor din satucul meu minunat nu i-a auzit certandu-se si facandu-se unul pe altul de rasul lumii?
Asa erau ei... se certau toata ziua, dar nu se bateau niciodata...

Toamna, cocotati in varful carului incarcat cu stiuleti de porumb se certau , iar daca Mos Neculai nu reusea sa domoleasca gura nevestei, incepea sa cante cu o voce puternica:
"Frunza verde ca mararul,
Patru boi leagana carul
Eu cu Fleoarca, imi duc amarul..."
Noi, dracusorii de pe strada dupa ei, sa ne plimbam pe coada carului...
Si era o zarva ... Mos Neculai canta, noi chiuiam impingandu-ne si inghiontandu-ne care pe care, sa ne plimbam cu boii lui Mos Neculai...
Ieseau oamenii la porti si le dadeau lacrimile de ras si de drag... caci frumosi si intelegatori mai erau oamenii pe atunci...

Intr-o zi, Mos Neculai a plecat sa cinsteasca un pahar cu arhanghelii si cu Dumnezeu!
Tusa Maria l-a dus la cimitir cu un car tras de patru boi, asa cum a cantat el toata viata...
Se opreau masinile sa faca loc sa treaca Ultimul Car cu Boi care-l ducea pe Mos Neculai la intalnirea cu sfintii...

...Intre florile care ii acopereau carul, Mos Neculai zambea...

6 comentarii:

  1. Foarte frumoasa atmosfera descrisa de tine,pana la urma toti "plecam" intr-o buna zi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Să nu crezi că nu citesc ceea ce scrii, draga mea dragă!
    Doar că sunt foarte prinsă în ale şcolii şi nu mai reuşesc să-ţi scriu.
    Satul copilăriei tale e foarte asemănător cu satul copilăriei mele.
    Şi oamenii acelo vremuri sunt asemănători. Parcă ai scrie de copilăria mea.Poate-mi voi face timp într-o zi şi voi scrie pe blog despre vremuirile acelea de care mi-e atât de dor...
    Le port cu mine-n suflet în orice clipă. Mare păcat...că au apus!
    Te îmbrăţişez cu drag şi dor!

    RăspundețiȘtergere
  3. Lacrima draga, nu apun decat daca noi vrem asta...
    Si oricat ne vom moderniza acolo intr-un colt de inima copilaria traita v-a trai cu noi...
    Povestile mele nu vor incepe cu a fost odata, ci cu am trait ...
    De aceea e greu sa ma doboare ceva vreodata!

    RăspundețiȘtergere
  4. Mi-ai trezit amintirile si copilaria mea bate insistent la usa..
    Frumos povestesti draga mea draga!

    RăspundețiȘtergere
  5. Paşi către copilărie... Paşi înapoi spre lucrurile lăsate în trecut, pierdute, dar vii în amintire... O secundă de fericire regăsită în albumul anilor în care totul e posibil, totul există, totul e tot!
    Frumos album, frumoase clipe! :)

    RăspundețiȘtergere